Peste 20 de cazuri de coronavirus pe Str. Grâului din Sibiu?

Din nefericire, decesul cu numărul 51 a fost anunțat de Ministerul Sănătății într-o familie de rromi de pe strada Grâului din Municipiul Sibiu. Pentru mai multe detalii CLICK AICI.

Potrivit surselor, când a venit ambulanța pentru ridicarea pacienților, soț și soție, se pare că medicii au observat un număr mare de oameni care tușeau în curte.

Aseară, o ambulanță a mai ridicat doi pacienți de pe aceeași stradă. Pe surse, vecinii spun că sunt disperați deoarece se pare că sunt peste 20 de persoane pe strada Grâului care manifestă semnele bolii.

Femeie de 65 de ani decedată la Sibiu

Internată pe data de 27.03.2020 SCJU Sibiu – ATI ; în aceeași zi s-au recoltat probe biologice pentru COVID 19, probe care au fost testate la Spitalul Regina Maria București.

Data confirmării: 28.03.2020

Data deces: 30.03.2020

Patologie preexistentă: boala cardiovasculara

Respectați Ordonanțele Militare

Prelungire cu 14 zile

Se prelungește cu încă 14 zile, începând cu 31.03, perioada de suspendarea zborurilor companiilor private de transport pasageri spre/dinspre Spania/Italia.

Persoanele care părăsesc spațiile de carantină, li se prelungesc cu 14 zile perioada de carantină, plătesc costurile aferente și vor răspunde penal.

Cei ce nu respectă ordonanța militară vor fi pedepsiți

Persoanele care nu respectă izolarea, sunt introduși în carantină pentru 14 zile, plătesc costurile aferente și vor fi sancționați contravențional.

Se introduce excepție în cazul piloților/personalului navigant care nu coboară între zboruri sau poartă echipament de protecție (combinezon, ochelari, măști, mănuși) și care nu trebuie să fie izolați 14 zile;

Raed Arafat a venit cu precizări în ordonanța militară

Ulterior Raed Arafat, secretar de stat, a venit cu precizări pe Ordinul de ministru emis cu o zi înainte, prin care anunță faptul că personalul medical este obligat să trateze pacienții, indiferent dacă sunt sau nu infectați sau suspecți.

Știrea inițială: https://ziuaonline.com/info/ordonanta-militara-5-si-6-pedeapsa-si-cu-inchisoare

 

Ordonanța militară 5 și 6 – Pedeapsă și cu închisoare

 

Spitalul de psihiatrie Sibiu în carantină totală

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

https://ziuaonline.com/detectiv

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *