Începând de astăzi, la nivelul întregii țări, Poliția Română derulează o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere.
Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe șosele și autostrăzi, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.
Se vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.
Șah pentru bețivi și drogați
Pe lângă acestea, se vor utiliza și aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Sibiu
Precizăm faptul că, în perioada 01 ianuarie – 9 iunie 2019, în județul Sibiu, viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum a generat 13 accidente soldate cu decesul a 5 persoane și rănirea gravă a altor 16 persoane, fiind cauza principală de producere a accidentelor rutiere grave la nivel de județ.
Purtător de cuvânt Agent șef adjunct de poliție Elena WELTER
Vâlcea
Precizăm faptul că, în primele 5 luni ale acestui an, la nivelul județului Vâlcea, principala cauză de producere a accidentelor rutiere a fost viteza neadaptată la condițiile de drum, care a generat producerea a 30 de accidente rutiere, soldate cu 4 morți, 6 răniți grav și 54 de răniți ușor.
Purtător de cuvânt Agent Principal de Poliție Cătălin-Ștefan UDREA
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook!