Trafic restricţionat pentru autovehiculele cu masa mai mare de 12 tone prin P.T.F. Giurgiu-Ruse și P.T.F. Calafat-Vidin
Având în vedere condiţiile meteorologice din Bulgaria (ninsori abundente), autoritățile de frontieră ale statului vecin au informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar, despre faptul că este restricţionat traficul pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone prin Punctele de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse și Calafat-Vidin.
Precizăm faptul că pentru turisme şi pentru celelalte categorii de autovehicule cu masa mai mică de 12 tone traficul prin punctele de frontieră se desfăşoară în condiții de iarnă, iar polițiștii de frontieră români ţin permanent legătura cu omologii lor bulgari în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului.
Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, unde pot obţine informaţii cu privire la situaţia traficului şi a timpului de aşteptare prin punctele de trecere.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!