Arhitectul sef Selimbar coordonat de la Rau Sadului?

Arhitect Selimbar
Arhitect Selimbar

Sotia primarului PNL din Rau Sadului, pe surse, se pare ca a incalcat legea in timp ce ocupa functia de arhitect sef in cadrul Primariei Selimbar.

Pentru cei ce nu știu încă,  în virtutea autonomiei conceptuale a dreptului penal, este posibilă uneori utilizarea în această sferă a domeniului juridic a unor termeni sau expresii într-un alt sens decât acela pe care îl prezintă aceștia/acestea în exprimarea extra-penală (după caz, în limbajul juridic specific altor ramuri ale dreptului – de unde originează, poate, unii dintre termenii/unele dintre expresiile în cauză – ori în limbajul comun, uzual).

NCP din art. 175

O asemenea împrejurare se întâlnește și în privința dispoziției din art. 175 NCP, care stabilește semnificația penală a conceptului de funcționar public într-o manieră care nu se suprapune perfect peste semnificația pe care acesta o are în alte domenii de drept, cărora le este specific (este vorba în speță de dreptul administrativ, care cuprinde propriile prevederi normative incidente în materie).

Decizia Instantei

Pe surse, astfel, după cum s-a indicat și într-o decizie a instanței naționale de contencios constituțional, „Semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ. (…) potrivit legii penale, noțiunile de «funcționar public» (…) au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal”

Ce defineste NCP din art. 175


Astfel, art. 175 NCP definește „(1) Funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație
[…]
b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;


(2) De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.” Ca să nu lăsăm loc de vreo interpretare, orice persoană aflată în serviciul public,  numită, angajată cu contract sau chiar prestând în instituțiile publice o muncă voluntară,  întra sub incidența prevederilor acestui articol.

Ceata totala la Primaria Selimbar

Dacă în perioada 2017- ian.2020 activitatea departamentului de urbanism din cadrul Primăriei Șelimbăr a fost transparentizată total, la începutul anului trecut aceasta a intrat în ceață totală.  Documentele eliberate de acest departament sunt aproape secretizate; consultând site-ul primăriei, secțiunea „urbanism”, certificate de urbanism sau autorizații de construire,  nu aflăm mare lucru în afara unui număr, a unei date, a unui CF, a unei adrese și a unui scop pentru care aceste documente se eliberează.

Nu cunoaștem numele solicitantului din pacate, poate opinia publica ne sare in ajutor. 

De ce oare, dintr-o dată,  devine primăria atât de secretoasă? O fi din cauza faptului că cei doi locțiitori ai arhitectului șef titular or avea ceva de ascuns?

Minea si Boldog ,,frati de cruce”?

Mare ne-a fost mirarea să aflăm că cei doi (Minea și Boldog) se află în relații excelente de muncă: prima deține firma de proiectare (S.C. MINA PLUS S.R.L), prin interpus (Corduneanu Adrian) iar cel din urmă semnează în schimbul unei sume modice proiectele acesteia.

Raul Sadului intr-un nou scandal

Dupa investigatia jurnalistica efectuata de Ziua Online legat de gaterul administrat de fostul primar PNL in timp ce acesta era in functie cu privire la un conflictul de interes, acum actualul primar face tot posibilul sa iasa in evidenta, dar prin sotie.

Sa fie Primarul din Rau Sadului apropiatul ,,doamnei de fier”?

Firma la care facem referire, se afla la domiciliul primarului M.D. din Rau Sadului

Stirea initiala : https://ziuaonline.com/fara-categorie/exclusivitate-primar-din-marginimea-sibiului-afaceri-cu-lemne/

Certificate de urbanism dupa bunul plac

Ce este mai interesant însă, este nonșalanța cu care această doamnă, soția primarului PNL din Rau Sadului, semnează certificate de urbanism, avize de oportunitate, rapoarte de specialitate și autorizații de construire pentru propria clientelă. 

Un exemplu recent îl reprezintă autorizația de construire eliberată în luna iunie a.c. pentru clientul acesteia, S.C. Komfort MRG S.R.L, pentru edificarea unor obiective în Șelimbăr.

Peste 20 de clienti la activ

Până în prezent numărul documentelor semnate de această doamnă pentru proprii clienți depășește 20.

Consilier USR sustinut din tot sufletul de doamna arhitect

Mai mult, PUZ-ul consilierului USR (Țițonea), preluat în chiar ziua ultimei ședințe de consiliu local de către un alt consilier, poartă cartușul aceleiași firme de proiectare cu sediul la domiciliul doamnei arhitect.

arhitect sef
USR Selimbar

Mita mascata?

Ne aflăm oare în prezența unei luări de mită (mascată) în formă continuată? Am putea înțelege că legea nu se aplică în mod corespunzător pentru toți cetățenii.

Propulsată în aceasta funcție de pioni cheie din consiliul local și primărie, deși și-a încheiat activitatea în cadrul acestei instituții, soția primarului din Râu Sadului a încălcat legea și considerăm că Parchetul ar trebui să intervină.


Intrebare pentru opinia publica:

Arhitectul șef nu ar trebui să fie conform legii și în mod obligatoriu funcționar public și nu personal contractual?

Precizam faptul ca la ora actuala doamna Arhitect Sef nu mai lucreaza in cadrul Primariei Selimbar.

Revenim cu detelii:

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *