Școala de Dans „Ioan Macrea” au adus spiritul Crăciunului românesc în comunitatea sibiană

Peste 500 de copii, elevi ai Școlii de Dans „Ioan Macrea”, au adus în comunitatea sibiană emoția și frumusețea sărbătorilor de iarnă, spiritul autentic al Crăciunului românesc, prin colinde, jocuri populare și obiceiuri. Evenimentele s-au desfășurat în cadrul proiectului „Crăciunul copiilor”, acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu.

Elevii Școlii de Dans „Ioan Macrea” și-au invitat părinții, bunicii și prietenii în atmosfera de poveste a spectacolelor desfășurate sub genericul „Crăciunul copiilor”. Au fost aduse în prim-plan obiceiuri străvechi, de la colindatul cetelor de juni din satele Mărginimii la căiuții și babele din Moldova, dansuri și suite populare din zona Sibiului, dar și din Sălaj, Codru, Maramureș și Bihor. În seara zilei de 10 decembrie, nu au lipsit momentele de mare intensitate emoțională, când, într-un glas, micii artiști și spectatorii au interpretat colindul „Trei păstori”. Au evoluat grupele Școlii de Dans „Ioan Macrea”, coordonate de Adriana Preda, Alesea Sas, Maria Cristea, Adriana Ioniță, Adrian Dragomir, George Ștreng și Simion Cristea. Au participat, de asemenea, elevii instrumentiști ai școlii, pregătiți de Marius Ienciu, Ansamblul „Ceata Junilor”, precum și Grupul vocal „Flori din Mărginime”, coordonat de Traian Stoiță, prezentatorul evenimentelor.

Proiectul „Crăciunul copiilor”, acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu, își propune să valorifice patrimoniul cultural românesc, specific sărbătorilor de iarnă, și să ofere copiilor și tinerilor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber. În acest context, sunt organizate o serie de activități dedicate copiilor și tinerilor: ateliere de dans popular; ateliere dedicate obiceiurilor de Crăciun și jocurilor tradiționale și spectacole folclorice.

📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie

💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.

📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)

🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/

✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice