La data de 16.08.2021, în jurul orei 05:07, pe str. Henri Coandă din municipiul Sibiu, pe sensul de mers str. Macaralei spre str. Oțelarilor, în dreptul unei stații de alimentare cu combustibil s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme.
Polițiștii Biroului Rutier care s-au deplasat la fața locului, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit faptul că șoferul unui autoturism (un sibian în vârstă de 36 de ani), în timp ce conducea mașina pe segmentul de drum anterior menționat, a părăsit partea carosabila și a intrat în coliziune cu un autoturism staționat în benzinărie, autoturism condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Sibiu. În urma accidentului, acesta din urmă a fost rănit.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul șoferului care a părăsit partea carosabilă valoarea indicată a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Întrucât la fața locului, o parte din cei implicați în accidentului rutier erau recalcitranți, a fost solicitat sprijinul I.J.J. Sibiu.
***
La data de 16 august, în jurul orei 03:10, în intersecția str. N. Olahus – O. Goga, o conducătoare auto a pierdut controlul mașinii și a intrat în gardul provizoriu care delimitează Stadionul Municipal Sibiu. Polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului au constatat că șoferița, o sibiancă în vârstă de 33 de ani, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Valoarea indicată în urma testării cu aparatul etilotest fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
***
Condamnat pentru infracțiuni la regimul rutier
La data de 16 august, polițiștii Postului de Poliție Laslea au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat în vârstă de 22 de ani, localnic.
Tânărul a fost condamnat la 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autoturism fără permis de conducere.
***
Accident rutier cu părăsire, în municipiul Sibiu
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu caută persoana care în cursul nopții de 17 august a.c., a fost implicată într-un accident rutier și a părăsit imediat locul acestuia.
În fapt, la data de 17 august, în jurul orei 00:50, șoferul unui autoturism condus pe str. 9 Mai din direcția str. Regele Ferdinand spre str. Constituției, în această intersecție pătrunde fără a acorda prioritate unui autoturism care circula pe str. Constituției, intră în coliziune cu acesta și părăsește imediat locul producerii evenimentului rutier fără încuviințarea poliției rutiere. Un pasager din mașina condusă pe str. Constituției, în vârstă de 59 de ani, din Ocna Sibiului, a fost ușor rănit.
La scurt timp, polițiștii rutieri au identificat autoturismul implicat în accident urmând a fi identificată și persoana care l-a condus în momentul producerii evenimentului rutier.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri.
Recomandări preventive pentru un trafic rutier în siguranţă:
Poliţiştii le recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.
Conduceți cu prudență, măriți distanţa de siguranţă în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante.
Evitați acţionarea bruscă a volanului şi a frânei şi utilizaţi cu precădere frâna de motor, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate.
În condiţiile unui trafic aglomerat, condiţiile meteo nefavorabile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți sistemele hands-free.
Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!
Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!