O tânără care aborda clienții unui supermarket în vederea strângerii de fonduri, a fost observată și luată la întrebări de un angajat al magazinului. Confruntată, aceasta a încercat să fugă, însă a fost oprită de un jandarm aflat în timpul liber, martor la cele întâmplate.
A fost sesizat un echipaj de jandarmerie care, la scurt timp, s-a deplasat la fața locului. În urma verificărilor, s-a stabilit că tânăra de 21 de ani, domiciliată în comuna Bărbulești, județul Ialomița, a cerut și obținut donații din partea mai multor persoane, în numele unei asociații caritabile care în realitate nu există. În acest scop, tânăra s-a folosit de un document, „emis” de asociația fictivă, pe care îl afișa persoanelor aflate în magazin. Mai mult, pentru sensibilizarea potențialilor donatori și întărirea aparenței de legitimitate, aceasta pretindea că are deficiențe de auz și vorbire.
Incidentul a avut loc vineri, 19 aprilie a.c., în municipiul Zalău.
În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Persoanelor care doresc să ajute o cauza expusă de un reprezentant al oricărei asociații sau ONG, le recomandăm să solicite informații suplimentare precum și documente fiscale ce atestă că au donat (chitanță), numerotate, seriate și ștampilate, conform prevederilor Codului Fiscal. Pe orice chitanță următoarele informații sunt obligatoriu a fi menționate: denumirea asociației, adresa sediului, numărul și data întocmirii documentului, numele și prenumele persoanei fizice/ societății care depune sume și explicația sumei încasate, suma în cifre și litere, semnătura casierului.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO DE LA FATA LOCULUI
SURSA FOTO: