Inspectorii vamali – 5 tone de tutun de narghilea, reținut

Duminică, 31 iulie a.c., inspectori din cadrul Autorității Vamale Române – Biroul de Combatere a Traficului Ilicit cu Produse din Tutun împreuna cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat o acțiune  pentru combaterea traficului ilicit cu produse din tutun.

În cadrul acțiunii, echipa comună de control a identificat în trafic, în Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, pe sensul de ieșire din țară, un bărbat de 44 de ani, din Bulgaria, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, înmatriculat în Bulgaria,  cu care transporta piese auto și 5.004 de kilograme de tutun aromat pentru narghilea, provenit de la o societate expeditoare din Turcia, aceste marfuri fiind în regim vamal de tranzit cu destinația Polonia.

În urma verificării documentelor vamale și de transport prezentate de conducătorul autotrenului reprezentanților Autorității Vamale Române și polițiștilor, a reieșit faptul că firma destinatară a tutunului de narghilea din Polonia este o firmă fictivă, nefiind înregistrată în evidențele autorităților din Polonia. Totodată, s-a constatat că, în  documentele vamale de tranzit figura înscrisa o firma din Odesa, Ucraina, iar itinerariul de tranzit declarat a fost Turcia – Bulgaria – Romania – Ungaria – Slovacia – Polonia, creându-se astfel suspiciunea că datele înscrise în documentele de transport sunt false pentru a crea premisa înstrăinării mărfii în tranzit pe teritoriul unuia dintre statele menționate anterior.

Întraga cantitate de tutun a fost reținuta de reprezentanții Autorității Vamale Române.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române și al Direcției Regionale Vamale Cluj.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *