Intervenția Președintelui României, Klaus Iohannis, din cadrul ședinței de Guvern privind asumarea Proiectului „România Educată”

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 14 iulie 2021, la Palatul Victoria, o intervenție în cadrul ședinței de Guvern privind asumarea Proiectului „România Educată”.

Vă prezentăm în continuare textul intervenției:

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Astăzi este o zi extrem de importantă pentru viitorul educației din țara noastră. Împreună, înaintăm decisiv către implementarea Proiectului „România Educată”.

Vă mulțumesc pentru colaborarea de până acum și sunt convins că veți depune toate eforturile astfel încât să schimbăm în bine sistemul de învățământ românesc. Reforma acestuia este obligatorie dacă vrem ca generațiile viitoare să beneficieze de educație de calitate și de șanse reale pentru a fi competitivi pe o piață a muncii în continuă și rapidă schimbare.

„România Educată” este un proiect cu legitimitate democratică, un proiect care se bazează pe cea mai amplă consultare națională în domeniul educației din perioada postdecembristă.

Avem toate premisele pentru a prioritiza investițiile în educație și pentru a crea cadrul adecvat pentru reformele de care învățământul românesc are atâta nevoie. Proiectul „România Educată” are deja un sprijin financiar important prin intermediul PNRR, Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de 3,6 miliarde de euro – atât este prevăzut.

O țară pe deplin dezvoltată și cu o democrație consolidată are o populație educată și corect informată. Nu putem continua cu rate atât de mari de abandon, analfabetism funcțional și științific. În fața acestor probleme, „România Educată” propune soluții concrete, obiective, măsuri și ținte ambițioase, dar realiste.

Dintre țintele concrete pe care ni le propunem, reamintesc scăderea ratei de părăsire timpurie a școlii, reducerea ratei de analfabetism funcțional, asigurarea competențelor digitale de bază, atât în cazul profesorilor, cât și al elevilor, dezvoltarea învățământului profesional, precum și creșterea numărului de absolvenți de studii superioare.

Proiectul „România Educată” este unul foarte aproape de sufletul meu. Cred că este deopotrivă o oportunitate istorică, dar și o mare responsabilitate pentru actuala clasă politică de a genera schimbări pe termen lung, nu doar de a rezolva problemele specifice unui singur ciclu electoral.

Guvernul României a dovedit că este capabil să gestioneze situații și crize complexe. Sunt convins că implicarea Executivului va face posibilă operaționalizarea Proiectului „România Educată” într-o manieră predictibilă și eficientă. Este important, în același timp, să existe o participare consistentă la nivel parlamentar în adoptarea legislației necesare.

Stimați membri ai Guvernului,

Românii așteaptă un plan coerent de implementare, cu responsabili și cu termene realiste, care să pună sistemul de educație pe făgașul necesar: unul al coerenței, al responsabilității, al stabilității și al profesionalismului.

Singurul tren către un viitor mai bun este educația. Doar astfel putem oferi copiilor și tinerilor din România șansa de a profita pe deplin de oportunitățile pe care le oferă o economie modernă și o societate democratică.

România se confruntă cu un declin demografic accentuat. Nu avem timp să irosim potențialul tinerilor noștri. Nu ne permitem să îi pregătim cu instrumente din trecut pentru nevoile viitorului. Nu avem voie să lăsăm niciun copil în urmă!

Trebuie să acționăm acum!

Eu vă rămân alături în faza de implementare a Proiectului „România Educată”, vă doresc mult succes și vă mulțumesc pentru implicare!

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *