Patru copii din Sibiu, calificați la o competiție internațională de robotică: comunitatea îi susține

Echipa de robotică RoboDIEM, formată din patru copii din Sibiu – David (6 ani), Iris (8 ani), Ema (10 ani) și Matei (8 ani) – a obținut locul al II-lea la nivel național în competiția FIRST LEGO League România, desfășurată pe 7 martie la București. Performanța le-a adus calificarea la competiția internațională Western Edge – FIRST LEGO League, care va avea loc între 28 și 31 mai 2026, la Long Beach Convention Center, California, SUA.


Competiția națională a reunit 64 de echipe și peste 600 de participanți din întreaga țară și face parte din programul educațional internațional FIRST LEGO League, unul dintre cele mai cunoscute programe dedicate copiilor pasionați de robotică, tehnologie și educație STEM.

În sezonul competițional 2025–2026, tema competiției este „UNEARTHED” (arheologie). Pornind de la această provocare, echipa RoboDIEM a dezvoltat proiectul „ArheoGenial Park”, un concept de parc arheologic educațional interactiv, care le-ar permite copiilor să descopere arheologia prin experiențe practice și tehnologii interactive. Pentru a ilustra ideea, echipa a realizat o machetă motorizată din piese LEGO, programată să demonstreze modul în care istoria poate deveni o experiență captivantă pentru copii. Proiectul combină munca în echipă, descoperirea, inovația, incluziunea și creativitatea, valori promovate la nivel global de competiția FIRST LEGO League.

„Pentru acești copii, participarea la competiția internațională nu este doar o experiență educațională, ci o oportunitate care le poate modela încrederea în propriile idei și dorința de a inova”, spune Monica Medeșan, coordonatorul echipei RoboDIEM, parte din inițiativa House Of Robotics – un cadru în care atât coordonatorul, cât și părinții copiilor se implică în mod voluntar.

Pentru participarea la competiția din California este necesar un buget estimat de aprox. 35.000 de euro, sumă care ar acoperi transport, cazare, taxă de participare, materiale de prezentare și realizare a standului expozițional.

În acest context, a fost lansată o campanie de implicare a comunității locale, construită în jurul ideii simbolice „Cumpără kilometri până în California”. Distanța dintre Sibiu și Long Beach este de aproximativ 10.300 km, iar fiecare donație de 50 lei achiziționează 1 km. Cu cât strângem împreună mai mulți kilometri, cu atât echipa are șanse mai mari să ajungă la destinație.

Participarea echipei RoboDIEM la această competiție reprezintă o oportunitate pentru întreaga comunitate de a strânge rândurile într-o cauză care susține talentul, curiozitatea și pasiunea pentru tehnologie ale copiilor din Sibiu. Într-o perioadă în care știrile aduc adesea vești dificile, implicarea în astfel de inițiative ne încarcă cu energia pozitivă a performanței și a succesului. Investim cu toții în viitorul comunității.

Companiile sunt încurajate să se alăture acestui demers, susținerea acestei inițiative reprezintă un gest de responsabilitate socială și o investiție pe termen lung în educația STEM. Sponsorizările și donațiile din
această campanie vor propulsa niște copii către scena mondială, oferindu-le ocazia de a-și demonstra ideile și proiectele în fața lumii întregi.

Putem ducem împreună acest proiect inovativ, din Sibiu pe scena lumii!

Hai cu noi în această călătorie! Donează la datele de mai jos.

Beneficiar: Asociația “Mâini Unite” /House of Robotics
IBAN: RO66BTRLRONCRT0CX2126106
Bancă: Banca Transilvania
Detalii transfer: roboDIEM la mondiale

Aducem vești despre această campanie pe site-ul:

https://houseofrobotics.ro/

sau pe paginile social media:

https://www.instagram.com/house.of.robotics/
https://www.facebook.com/house.of.robotic

ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie

💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.

📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)

🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/

✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.

ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice