Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, persoanele cercetate ar fi procurat, depozitat și comercializat droguri de risc, de mare risc și substanțe cu efect psihoactiv către consumatori din județul Bihor, încasând sume cuprinse între de 100 – 150 de lei pentru un gram.
Totodată, s-a stabilit că aceștia ar fi vândut altor dealeri, la prețuri mai mici, astfel de substanțe, obținând în schimb sume de bani necesare procurării altor cantități de droguri pentru comercializare.
Decoperite și ridicate mai multe tipuri de droguri de mare risc
Au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară, fiind descoperite și ridicate 400 de grame de canabis (drog de risc), aproximativ 350 de grame pulbere cristalizată conținând 2-MMC (substanță psihoactivă) şi 3-CMC (drog de mare risc), cântare de mare precizie, grindere, precum şi alte mijloace de probă.
La data de 3 februarie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea a 5 persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE