La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin, au pus în aplicare 15 percheziții domiciliare, în județele Caraș-Severin și Timiș, într-o cauză penală privind traficul de droguri de risc, de mare risc și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.
S-a reţinut că, în perioada 2022 – septembrie 2023, 15 persoane ar fi comercializat, în mod repetat, preponderent către tineri, droguri de risc (canabis), de mare risc (ecstasy, amfetamină și cocaină), precum și substanțe psihoactive.
Din cercetările efectuate a rezultat că bănuiții ar fi achiziționat substanțele în cantități mai mari, de la dealeri din județul Timiș, după care le-ar fi porționat „în doze” și le-ar fi vândut.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș-Severin au fost conduse, în vederea audierii, 15 persoane.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!