Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, într-un camion încărcat cu diverse bunuri, 1.520 de arme neletale supuse autorizării.
În data de 30.09.2023, poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Isaccea au efectuat controlul specific asupra unui ansamblu rutier, format din cap tractor și semi-remorcă, condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, care transporta diverse mărfuri.
Cu ocazia verificării documentelor de însoțire a mărfii, polițiștii de frontieră, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Isaccea au desigilat compartimentul marfă, procedând la verificarea bunurilor existente în interior.
Cu această ocazie au fost descoperite, pe lângă mărfurile transportate, 1.520 pistoale neletale, supuse autorizării, diferite modele și calibre, precum și 120 încărcătoare cu o capacitate de 18 cartușe.
Polițiștii de frontieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, iar cele 1.520 de pistoale și 120 de încărcătoare au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
FOTO/VIDEO DE LA FATA LOCULUI
SURSA FOTO
VIDEO DE LA FATA LOCULUI