Ziarul care ține cu românul

Bunicii pusi la ,,colt” de Autoritatea Tutelara Sibiu

Autoritatea Tutelara Sibiu ar trebui sa stie ca un popor care nu-și respectă bunicii este lipsit de memorie și fară viitor.

Un adevăr universal valabil în orice religie, un adevăr spus de Papa Francisc în 19 noiembrie 2013, la Sf. Liturghie celebrate în capela Sf. Maria din Vatican. sursă: archivioradiovaticana

Oare se aplica la Autoritatea Tutelara Sibiu?

Un cuplu de seniori, un domn și o doamnă în vârstă care ne-au contactat cu ceva timp în urmă și, depre care, din motive lesne de înțeles, nu vom furniza niciun element de natură să-i identifice, ne-au spus drama lor.

Aceștia au muncit onest o viață întreagă, sunt la pensie, iar copiii lor lucrează ca mulți alți români în străinatate.

Imprumuturile si pretul acestora

Costul ridicat al vieții și o problema neprevăzută, precum și dorința acestor seniori de a nu-i încărca pe proprii copii care își câștigă cu greu traiul în străinătate, i-au făcut să caute un împrumut pentru o sumă derizorie pentru unii dintre bugetarii de lux sau pentru cei cu pensii speciale.

Problema lor a fost că, fiind la pensie, pensii a căror valoare este departe de pensiile speciale ale unora, au fost refuzați de către bănci.

Refuzati de banci ,,ingenuncheati” de IFN-uri?

Ca mulți alți români, seniorii au fost obligați să se adreseze unei instituții financiare nebancare.

Despre aceste IFN-uri, în atașament 2, (sursa Credit Rapid. Ro) găsiți un articol cuprinzător foarte bine explicat.

Acestea au în comun faptul că pun mai puține condiții la aprobarea împrumuturilor, au dobînzile mai mari, iar unele dintre ele, chiar astronomice, cu titlul de exemplu.

Pentru o sumă de 5000 de lei, plătești lunar 500 de lei timp de cinci ani. sursa: Credit rapid

Majoritatea acestor IFN-uri făcându-și publicitate pe platforme sociale cum ar fi Facebook.

Pretul acestor imprumuturi – EXECUTAREA SILITA?

Copiii cuplului au aflat despre împrumut, un împrumut cu garanții imobiliare, adică, poprire direct pe pensia acestora, iar, în cazul în care suma datorată și dobânda depășește o anumită valoare, putând fi executați silit de către executorii bancari, adică sa-și piardă apartamentul.

IFN-urile camatarii moderni?

Copiii cuplului au aflat astfel că suma pe care părinții lor o au de achitat este de câteva ori mai mare decât ceea ce au primit.

Normal, ca orice cetățean normal, au consultat un avocat care le-a spus cu regret că dacă ar fi venit în termen de un an de la data semnării contractului, acel contract ar fi putut fi anulat pentru leziune.

Ce este leziunea, dragi cititori?

În termeni juridici prevăzuți de articolul 1221 din Codul Civil este definite asfel:

,,există leziune atunci când una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență, ori de lipsa de experiență a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a altei persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare la data încheierii contractului decât valoarea propriei prestații,,.

Pentru cititorii noștri aflați în situația acestui cuplu de seniori, punem la dispozitie link-ul, denumit viciu de consintamant leziunea majorului – contract de împrumut cu IFN. Anulat de către instanță.

Sursa: https://indrumari-juridice.eu

O fi oare un caz singular?

Raportul aferent tematicii de control ANPC 1093/2017 care are ca tematică activitatea IFN-urilor, spune:

detaliile tematicii in fisier

Votantii buni doar in anii alegerilor – Autoritatea Tutelara Sibiu absenta?

Putem spune spune că de vină sunt legile și parlamentarii care dorm și nu își fac treaba.

Copiii acestui cuplu ne-au contrazis  și ne-au comunicat că de acolo din străinatate de unde lucrează ei, din economiile lor vor angaja cei mai buni avocați pentru a se adresa justiției împotriva celor vinovați pentru situația în care se află părinții lor și, implicit, costurile acestui împrumut, ratele, au început să fie plătite de copii din munca lor.

Ne-am întrebat, pe bună dreptate, pe cine vor da în judecată și împotriva cui vor face acțiune avocații deoarece, Codul de Procedură Civilă stabilește un termen de un an de la data semnării contractului pentru a invoca drept motiv de anulare, leziunea:

Orice acțiune în instanță care depășește acest termen, fiind nulă.

Primaria Sibiu principala vinovata?

Tinerii ne-au comunicat și am aflat cu stupoare cine este marele ,,câștigător” este Primăria Municipiului Sibiu.

Impotriva acestei instituții se vor adresa prin instanță, făcând-o răspunzătoare, în solidar, cu funcționarii publici care nu și-au respectat obligațiile prevăzute de lege.

Normal, am întrebat, ca și dumneavoastră, care lege prevede așa ceva?

Art 30 din Legea 17/2000

Ne-am informat si am aflat ca art.30 din Legea 17/2000 prevede că Autoritatea Tutelară din unitatea administrativ – teritorială în care persoana vârstnică (persoana care a împlinit vârsta de pensionare stabilită prin lege), are domiciliul sau reședința, are obligația de a acorda, la solicitarea acestora, consiliere juridică gratuită în vederea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, donație, sau, în vederea constituirii de garanții mobiliare sau imobiliare care au ca obiect bunuri mobile sau immobile ale persoanelor vârstice.

Alin. 2 – despre Autoritatea Tutelara Sibiu

Alin.2 prevede persoana vârstnică este asistată la cererea acesteia sau, din oficiu, după caz, de un reprezentant al Autorității Tutelare în vederea încheierea oricărui act translativ de proprietate având ca obiect bunuri proprii în scopul îngrijirii și întreținerii sale.

În anul 2008, în cadrul procesului legislative, articolul  acesta de lege a fost modificat și adoptat în această formă întrucât, inclusiv parlamentarii, în expunerea de motive, au motivate inițiativa legislativă pentru că au primit extrem de multe sesizări de la pensionari de bună credință care au fost păcăliți la încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare, donații sau împrumuturi din neștiință sau naivitate de către răuvoitori sau profitori fără scrupule.

Autoritatea tutelara Sibiu deasupra parlamentarilor?

Se pare că, de această data, parlamentarii și-au făcut treaba, atunci, de ce se întâmplă așa ceva în Sibiu?

Cum era firesc, ne-am adresat Primăriei Sibiu:

Răspunsul Primăriei Municipiului Sibiu, a fost de natură să ne terifieze.

S-a comunicat că, practic, reprezentanții Autorității Tutelare din Sibiu oferă consiliere (nu consiliere juridică, așa cum prevede legea) și asistență doar pentru contractele de întreținere, ignorând obligațiile care le revin cu privire la consilierea juridică în cazul contractelor de vânzare-cumpărare, donații, împrumuturi cu garanții mobiliare sau imobiliare.

Autoritatea Tutelara Sibiu si nepasarea fata de cotribuabili

Revoltați pe bună dreptate, ca orice cetățean care se lovește de o nepăsare, elegant spus, a asumării obligațiilor care le revin acestor funcționari publici de la Autoritatea Tutelară și refuzul prestării unui serviciu prevăzut prin lege către o categorie vulnerabilă a populației, respectiv, pensionarii.

Ne-am adresat unor alte instituții ale Statului despre care am crezut că au competența necesară să îi determine pe acești funcționari de la Autoritatea Tutelară să ducă la îndeplinire serviciul public pentru care sunt mandatați.

A.N.F.P (Agenția Națională a Funcționarilor Publici) ne-au răspuns:

Ministerul Muncii și Prefectura Sibiu nu ne-au răspuns până la data publicării acestui articol.

Posibil ca, problema ridicată nu le-a prezentat interes.

Primaria responsabila de Autoritatea Tutelara Sibiu

ANFP, așa cum ați citit ,ne-a răspuns că doar Primăria Sibiu poate lua măsuri față de acești funcționari.

Ne-am gândit că, totuși, de atunci până acum conducerea Primăriei a conștientizat problema și a luat măsuri.

Conform comunicatului din 08.07.2020 către Agerpress al Primăriei Sibiu, aceasta a obținut certificare ISO din partea prestigioasei firme TUV, adică, certificatul atestă calitatea serviciilor oferite cetățenilor și un sistem de management bun la nivelul instituției.

Sursa: agerpres.ro

Ce înseamnă această certificare ISO?

Foto: Turnul Sfatului

Sursa: Turnulsfatului

Îndeplinirea standardului EN  ISO 9001 recunoscut international, atestă că, la nivelul Primăriei Sibiu, sistemul de management al instituției este conform cu standardelor internaționale și este orientat spre satisfacerea necesităților, așteptărilor cetățenilor.

Art.30 alin.1 lipseste

Am consultat site-ul Primăriei, la secțiunea Primăria Sibiu, organizare -structura Primăriei – Autoritatea Tutelara Sibiu la data redactării articolului, și, spre surprinderea noastră, în cele treisprezece puncte care descriu Biroul Autoritatea Tutelară, nu ni se spune nimic despre ce prevede art.30, alin.1 din Legea 17/2000, adică, consiliere juridică pentru pensionari la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, contracte de împrumut cu garanții imobiliare și mobiliare,contracte de donații.

Mai multe informatii in link

Sursa:https://sibiu.ro/primaria/serviciu_primarie/birou-autoritate-tutelare

Acte necesare

Ne-am gândit că o fi o simplă scăpare și am consultat Secțiunea Acte necesare aferente acestui serviciu.

Nu am găsit nimic care să indice unui pensionar care ar accesa acest site, cum poate solicita prestarea serviciului gratuit prevăzut de lege de către Autoritatea Tutelară pentru contractele de vânzare-cumpărare, donații etc.

Apoi, ne-am gândit că o fi o omisiune și am accesat acte necesare pentru contracte de întreținere si din nou, nimic, după cum puteți vedea accesând.

Sursa: sibiu.ro/primaria/document/acte necesare

Instanțele de judecată nu acordă consultanță/consiliere

Ne-am adresat CSM-ului și Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru că, în lege, atribuția de consiliere juridică gratuită era prevăzută Autoritatea Tutelară/Instanța de tutelă.

Conform răspunsurilor primite pe care le puteți vizualiza, instanțele de judecată nu acordă consultanță/consiliere.

TUV-ul doar o gluma?

Deci, se pare că acel TUV acordat și monitorizarea calității serviciilor timp de trei ani ulterior acordării acestuia, să fie doar o glumă?

IFN-urile favorizate de primarie?

Ce interes ar avea Primăria Sibiu să nu acorde servicii de calitate către cetățenii Municipiului Sibiu și să favorizeze, pe această cale, IFN-urile?

Sefa Biroului Autoritatii Tutelare Sibiu sa aiba vreo legatura?

Nu am găsit un motiv plauzibil, atunci, logic, ne-am focusat investigația jurnalistică înspre șeful Biroului Autorității Tutelare din cadrul Primăriei Sibiu.

Conform site-ului Primăriei Sibiu, șeful Biroului Autoritate Tutelară este doamna P.A.

Ne-am îndreptat în mod firesc către site-ul Autorității Naționale de Integritate (ANI), la secțiunea declarații de avere, pentru a afla de cât timp doamna P.A. este șef al acestui Birou.

La fel ca dumneavoastră cititorii, ne-am gândit că poate este doar o scăpare datorată lipsei de experiență ca manager intr-o funcție publică.

Sef de birou din 2010

Spre stupoarea noastră, am constatat ca P.A, din 2010 este șef de Birou la Autoritatea Tutelară Sibiu, deci, ulterior modificării art.30 din Legea 17/2000 care prevede obligativitatea acordării consilierii juridice gratuite a pensionarilor.

Lipsa de experienta din 2010 si pana in prezent?

P. A. ar fi trebuit să ia cunoștință și, astfel, șă-și structureze Biroul pe care îl conduce astfel încât, acesta să acorde consilierea juridică prevăzută de lege.

P.A. ne-ar spune nouă și cititorilor noștri că această consiliere juridică gratuităse acordă la cerere.

Păi, cum poți cere un produs sau serviciu, dacă nu știi că acesta există?

Pe descrierea Biroului Autoritate tutelară, acesta nu apare și, nu e doar atât.

Primăria Sibiu nu a făcut niciun demers pentru a populariza acest serviciu oferit prin lege vârstnicilor, mai mult, prin răspunsurile pe care ni le-a trimis, Primăria Sibiu a negat prin omisiune existența acestei prestații stabilite de lege.

Oare de ce ?

Motiv pentru care am reanalizat declarațiile de avere ale lui P.A. de pe portalul ANI.

Surpriza: dna. P.A. este de fapt P.A.M.

Nu ar fi ceva grav dacă ar fi vorba de un artist și, nu ar fi ceva grav dacă am fi aflat că inclusiv în actele oficiale, în actele emise de Primăria Sibiu, P.A.M. este de fapt P.A.

Lipsa numelui intreg in acte oficiale?

Nu ar fi nicio problema, dar, legea iți cere în actele oficiale, așa cum ați semnat inclusiv dumneavoastră, dragi cititori, să te semnezi cu numele și prenumele întreg, nu doar cu cel care îți place ție sau altei persoane.

Păi care ar fi consecințele juridice pentru actele semnate  de un șef de Birou dintr-o instituție publică adresată cetățenilor, în cazul nostru, numele scris fiind P.A., si nu P.A.M.

Art.3, alin.3

La această înrebare ne răspunde, bineînțeles, legea Art.3, alin.3 din Procedura de Organizare și Publicare a Monitoarelor Oficiale ale Unităților /Subunităților Administrativ-Teritoriale în format electronic, prevede  că, identificarea  persoanelor semnatare și/sau cosemnatare, după caz, a actelor administrative, se asigură prin înscrierea întocmai a identităților în formatul numele și prenumele.

Acte administrativ – fiscal nule?

Actele administrative – fiscal, conform art.49, alin.1, lit.b, sunt nule în situația în care acestea nu cuprind elementele referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal.

Art.83

Art.83 din Codul Civil stabilește că numele cuprinde atât numele de familie, cât și prenumele.

Art.84, alin.2 din Codul Civil ne spun că prenumele se stabilește  la data înregistrării pe baza declarației de naștere.

Probleme cu ANI?

Nu vă mai plictisim dragi cititori cu alte legi cu privire la nume de familie și prenume, dar, așa cum bine cunoașteți aceia dintre dumneavoastră care lucrează in sectorul bugetar și completează asfel de declarații de avere, știu că dacă nu și-ar trece numele în integralitate, ar avea probleme cu ANI, inclusiv ar fi pasibili de sancțiuni contravenționale.

Așa cum puteți vedea in declaratia de avere, P.A.M. se autodeclară P.A.  în mai mult de jumătate din declarațiile de avere postate  pe site-ul ANI.

Faptul că nu ești absolvent de studii juridice, nu te absolvă și nu te scuză în calitate de șef de Birou să semnezi acte publice și acte administrative cu P.A., deși,pe tine te cheamă P.A.M.

Declaratii de avere dupa pofta inimi?

Păi, dacă celor de la ANI le-a completat declarațiile de avere și de interese, P.A.M. le-a complectat după pofta inimii.

Ba odată cu P.A., odată cu P.A.M., după un algoritm cunoscut de funcționar, cum le putem cere șefilor din Primăria Sibiu să o oblige pe P.A.M. să respecte legea.

Dar asta nu e tot.

Sibienii obligati la costuri suplimentare nejustificat?

Pe surse, mai multe persoane sub protecția anonimatului, au sesizat faptul că la Biroul condus de doamna P.A.M., sau, P.A., că deja suntem năuciți, de la începutul pandemiei si până în prezent, presupunem că tot în baza unui algoritm aleatoriu le-au fost solicitate declarații autentificate la notar atunci cand s-au dus să divorțeze amiabil, că locuiesc acolo unde au adresa de buletin.

Buzunare golite cu buna stiinta?

Noaptea Minții am spune, și poate ar fi amuzant acest capriciu a doamnei P.A.M. sau P.A., dacă nu ar fi golit buzunarele cetatenilor care au divortat cu sume cuprinse intre 50-100 de lei.

Ce reprezenta acea suma?

Suma reprezenta contravaloarea unei declarații date în fața unui notar, prin care declarau că locuiesc la adresa din cartea de identitate.

Aceasta ancheta trebuia întocmită de către Biroul condus de P.A.M., era condiționată de existența acelei declarații autentificată la notar.

Nu toti notarii au fost de acord cu doamna P.A.M.

Unii dintre notari au refuzat să încheie actele cerute de Biroul Autoritate Tutelară ca o condiție pentru efectuarea unei anchete.

Am aflat de la Uniunea Națională a Notarilor Publici că documentele cerute suplimentar de către Biroul condus de P.A.M. au fost solicitate în mod illegal.

Ce spune purtatorul de cuvant din primarie

Ne-am adresat din bun simț Primăriei Sibiu și am adresat aceeași întrebare pe care am adresat-o Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

A urmat un schimb năucitor de mesaje  între noi și Purtătorul de cuvânt, pe care îl regăsiți link-ul adaugat: Ziua Online

https://ziuaonline.com/investigatii/investigatii-z-o/

Putatorul de cuvant, ,,anghetatorul” de serviciu?

Practic, am fost ,,anchetati,, de către Purtătorul de cuvânt, care ne-a întrebat ce știm si de unde știm?

Am fost mirați de această reacție a Biroului de presă a Primăriei Sibiu, pentru că am avut cu aceștia și avem, o relație bazată pe încredere și respect.

Biroul Autoritate Tutelară nu se subordoneaza nimanui?

Din cele expuse, rezultă că Biroul condus de P.A.M. nu se subordonează nimănui, iar, P.A.M. și Biroul Autoritate Tutelară respectă legea după bunul plac.

Conform răspunsului ANFP, doar Primăria poate sancționa și constata posibilele abateri pe care le-am semnalat noi.

Primaria Sibiu indimidata de ultima speranta a pensionarilor?

Se pare că Primăria Sibiu este intimidata de P.A.M. și de Biroul Autoritate Tutelară, singura speranță a pensionarilor de a beneficia de consultanța juridică gratuită pentru contractile de vânzare-cumpărare, donații și împrumuturi cu garanții mobiliare și imobiliare sunt consilierii locali.

Oare domnul Bibu este informat?

Domnule Bibu, în calitate de lider al consilierilor locali ai PNL, majoritari în Consiliul Local  Sibiu, așteptăm opinia și reacția dumneavoastră.

Papa Francisc a spus la Iași  în 01.06.2019 că ,, România este Grădina Maicii Domnulu. Sursa: mediafax.ro

Indiferent de religia pe care o împărtășim și în care credem,inclusiv,dacă suntem atei ,să nu uităm cuvintele Papei Francisc

,,Un popor care nu-și respecta bunicii, este lipsit de memorie și de viitor,,.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *