Ep.1 Alex copilul dintre nepăsare și umilință marca DGASPC Sibiu

Dragos Durbaca
16
14 04 2026
23:31

Povestea lui Alex din județul Sibiu nu este doar despre un copil greu încercat, ci este despre un sistem care, în loc să repare răni, mai mult le-a adâncit.

Astăzi, vorbesc despre cum un copil care a știut să iubească și să-și protejeze frații, din cauza incompetenților, a ajuns să fie tratat ca o problemă.

Calvarul copilului a început deja sub semnul pierderii, al haosului, al sărăciei, al violenței, iar ,,cireașa” de pe tort a venit cu moartea mamei.

La doar 11 ani, Alex își risca viața aruncându-se peste frații lui mai mici ca să-i protejeze de câini.

Ca să înțelegeți, copilul a fost grav rănit însă, nu a contat pentru reprezentații statului eșuat din Sibiu.

Acest gest ar fi trebuit să definească pentru totdeauna cine este, adică un copil curajos și capabil de iubire profundă.

Sistemul de protecție al statului eșuat din Sibiu

Când a intrat în sistemul de protecție, nimeni nu a mai văzut acel copil, nimănui nu i-a păsat de ce are în suflet și ca el sunt extrem de mulți minori.

Pentru DGASPC Sibiu, Alex a devenit un „caz dificil”, fiind mutat dintr-un loc în altul, dintr-o familie de plasament în alta, apoi într-un centru de urgență. ( la ,,Dumnezeul” Domnișor proaspătul demisionat din CPRU Prichindelu?)

De fiecare dată, același rezultat – respins, neînțeles, etichetat

Nu pentru că nu avea nevoie de ajutor, ci pentru că sistemul nu a știut, sau nu a vrut să ofere o mână de ajutor.

În loc de sprijin emoțional, Alex a primit etichete.

În loc de stabilitate, a primit instabilitate continuă.

În loc de înțelegere, a primit sancțiuni și distanță.

Un copil traumatizat a fost tratat ca un copil „problemă”, iar umilințele nu s-au oprit la nivel psihologic.

Director sau animal?

Într-un moment care spune totul despre eșecul unui sistem, un director de centru i-a spus în față că nu merită o familie, că aceasta este ultima lui șansă, dar că oricum nu va reuși.

Cuvinte grele spuse unui copil care deja nu mai credea că valorează ceva.

Ca și cum asta nu ar fi fost suficient, Alex a mărturisit că fusese agresat fizic, lovit cu capul de un calorifer de către un adult din instituție. ( Voi spune numele ,,jegului” în curând)

Un loc care ar fi trebuit să-l protejeze a devenit încă o sursă de frică

Acolo unde ar fi trebuit să existe grijă, a existat abuz.
Acolo unde ar fi trebuit să existe competență, a existat neputință.
Acolo unde ar fi trebuit să existe responsabilitate, a existat nepăsare.

Rezultatul?

Un copil care nu mai avea încredere în nimeni.
Un adolescent care nu mai reacționa, care privea în gol, ca și cum se desprinsese de lume.
Un suflet care învățase că apropierea doare și că speranța este periculoasă.

Este ușor să numești un copil „dificil” dar este mult mai greu să te întrebi ce l-a făcut așa.

Traumă amplificată de un sistem eșuat

Sistemul nu a creat trauma lui Alex, dar a amplificat-o. Din nefericire, sistemul a transformat un copil rănit într-un caz fără soluție și l-a împins dintr-un loc în altul, până când nimeni nu l-a mai vrut.

Aceasta nu este doar povestea unui copil, este imaginea unei probleme mult mai mari.

Aici vorbim despre lipsa de pregătire, despre lipsa de resurse și lipsa de umanitate, venită chiar din interiorul unui sistem care ar trebui să fie ultima linie de apărare pentru cei vulnerabili.

Pentru Alex, copilăria nu a însemnat siguranță, a însemnat supraviețuire.

Cea mai dureroasă întrebare rămâne aceasta:

Câți alți copii trec prin același lucru, fără ca cineva să le audă povestea?

Revin cu partea doi în care prezint cum un cetățean străin a reușit ce nu a putut DGASPC Sibiu, să îl pună pe un drum bun, arătându-i că viața merită trăită.