Minor din Arad trimis în judecată pentru agresiune. Victima a avut nevoie de până la 30 de zile de îngrijiri medicale

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad

Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 08.10.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă tribunalul Arad a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpatul minor C.R.D.G. cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violențe, faptă prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 și alin. 21 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 113, alin. 3 Cod penal;

În fapt, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că:

În data de 07.09.2025, în jurul orei 00:20 , inculpatul minor de mai sus a exercitat acte de violență fizică asupra persoanei vătămate N.A.A., în timp ce aceasta se afla, pe stradă, în proximitatea localului Shock Kebab din mun. Arad, fiindu-i cauzate leziuni traumatice constatate medical – traduse printr-un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

În data de 09.10.2025 s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată sub aspectul infracţiunii ce a făcut obiectul cercetărilor, faptă prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 și alin. 21 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 113, alin. 3 Cod penal, referitoare la starea de minoritate a autorului.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea inculpatului în judecată sunt etape inerente ale procesului penal, reglementate expres de Codul de procedură penală, ce au ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv de deferire a inculpatului sistemului judecătoresc, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură acesta (inculpatul-autor), iar luarea unei măsuri preventive – aşa cum este cea a controlului judiciar -, vizează strict luarea unei măsuri menite să asigure buna desfăşurare a procesului penal şi, eventual, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie

💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.

📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)

🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/

✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.

ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice