La data de 12 februarie 2026, polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, precum și cu sprijinul polițiștilor de frontieră, jandarmilor și al altor instituții abilitate, au desfășurat o acțiune pe linia transportului rutier în regim „taxi”/transport alternativ de persoane, depistării persoanelor care se sustrag urmăririi penale, măsurilor preventive și executării pedepselor, precum și pe linia prevenirii furturilor din bagajele de cală ale pasagerilor.
În urma desfășurării activităților, au fost verificate 189 de autoturisme, reținute 10 certificate de înmatriculare, legitimate 1.171 de persoane și au fost constatate 3 infracțiuni.
De asemenea, au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.774 de lei.
Dintre acestea, 43 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 4 conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 13 conform O.G. nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto și alte 4 conform Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Exemplu:
La data de 12 februarie 2026, în jurul orei 16:00, polițiștii Serviciul de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă au surprins în flagrant delict o femeie, de 35 de ani, din județul Ilfov, care aflându-se în Aeroportul Internațional Henri Coandă, ar fi sustras un parfum, dintr-un magazin, cauzând un prejudiciu de 471 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie
💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.Publicitate online
📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)
🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/
✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.
ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!
