Oaza de liniște sufletească de la Prislop

12
2 decembrie 2019
14:06

Mii de pelerini din toată țara vin la Mănăstirea Prislop pentru a se ruga la mormântul duhovnicului Zian Vălean, cunoscut și ca ,, Părintele Arsenie Boca”.

Pe drumul spre mănăstire pelerinii pot face o oprire să guste plăcintele tradițional-silvășene făcute de localnicii zonei, precum și să achiziționeze suveniruri și îmbrăcăminte tradițional românească.

Mănăstirea Prislop

Este o mănăstire din România situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara. De aproape șapte secole, ea reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din Transilvania, biserica sa, ce datează din secolul al XVI-lea, fiind declarată monument istoric, cu codul HD-II-m-A-03447.

În noaptea de 28 noiembrie s-au împlinit 30 de ani de când Arsenie Boca a trecut la Domnul, creștinii prezenți în curtea mănăstirii fiind serviți cu bunătăți de post și ceai cald.

Istoricul mănăstirii

Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ținuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Nu se poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihăstrie din secolele XIII-XIV. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: “Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)”.

Lui Nicodim tradiția i-a pus în seamă un lung șir de alte mănăstiri care au fost întemeiate ulterior. În adevăr, nici cea mai mică relație nu se poate face între Prislop și Nicodim de la Tismana. Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită “din temelie” de Domnița Zamfira care se retrage aici după ce tatăl ei Moise Voievod din Țara Românească este ucis în lupta de la Viișoara. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale.

Femeile nu au drept la ctitorire

Zamfira a acționat sigur la o mănăstire preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbați. Îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat lăcașul cu odoare scumpe și moaște. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăți, se găsește la Prislop. Ea conținea inscripții latine și chirilice. Doi egumeni, Ioan și Teofil, sunt pomeniți în documente.

Nu se cunoaște absolut nimic despre rolul lor în administrarea mănăstirii. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII viețuiește Sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veșmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Pitești.

Din acesta se conservă doar câteva fragmente. A fost adânc implicată în frământările religioase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici și ortodocși. În secolul al XIX-lea, mănăstirea era aproape pustie și administrată de preoți de mir. Curând după ce a fost trecută la ortodocși (1948), a fost desființată și alocată pentru destinații laice. S-a refăcut ca lăcaș mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugărițe.