Traficant de droguri de mare risc ridicat de DIICOT

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

Din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2023, bărbatul din Dolj, în vârstă de 35 de ani, ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis), pentru 500 de lei, la fiecare tranzacție.

La data de 16 februarie a.c., a fost dispusă reținerea lui pentru 24 de ore. În urma percheziției domiciliare efectuate la aceeași dată, au fost ridicate canabis, grindere și un cântar electronic, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă.

Ulterior, la data de 17 februarie, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

SURSA FOTO: Politia Romana

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *