Bărbat prins drogat la volan

Șofer de 50 de ani prins beat la volan cu peste 0,40 mg/l alcool

La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 0625, un conducător auto a solicitat sprijin Poliției Municipiului Mediaș după ce, în timp ce se deplasa pe DJ 142B, Boian spre Cetatea de Baltă, a lovit o căprioară. În urma evenimentului nu au rezultat victime umane.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș, care, în cadrul verificărilor efectuate a procedat și la testarea  conducătorului auto (un bărbat în vârstă de 45 de ani, domiciliat în Ighișu Nou).

În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Testarea cu aparatul etilotest a fost negativă.

Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, la nivelul Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *