Bunicuța de la Sibiu și cei 6,4 milioane de lei pentru un trafic încurcat – „Semaforizarea inteligentă” oprită chiar în ziua testării

Sibiul are parte de un nou exemplu de proiect prezentat drept soluție modernă pentru oraș, dar care, cel puțin la prima probă, a produs exact efectul opus celui promis.

Primăria Sibiu a anunțat cu surle și trâmbițe introducerea unui sistem adaptiv de semaforizare menit să fluidizeze traficul pe una dintre cele mai aglomerate axe ale orașului. Investiția se ridică la 6,4 milioane de lei, bani proveniți integral din fonduri europene nerambursabile prin PNRR. Din această sumă, 5,26 milioane de lei reprezintă contractul pentru instalarea echipamentelor și lucrările aferente.

Pe hârtie, proiectul prezentat de bunicuța de la primărie arată spectaculos:

163 de semafoare noi, instalate în 18 locații, senzori pentru detectarea traficului și un centru de comandă și control, toate menite să facă circulația mai fluentă.

În realitate, însă, prima probă serioasă a sistemului a venit cu o concluzie greu de ignorat, traficul s-a aglomerat mai mult decât înainte.

Potrivit Poliției, sistemul a fost pus în funcțiune în regim de testare pe 6 octombrie, în două dintre intersecțiile vizate: Bulevardul General Vasile Milea – Calea Dumbrăvii și Piața Unirii – Bulevardul Corneliu Coposu. În urma monitorizării efectuate împreună cu reprezentanții Primăriei și ai companiei care implementează proiectul, au fost constatate aglomerări mai mari comparativ cu situația anterioară.

De aici aici apare întrebarea legitimă:

Cum ajungi să investești milioane de lei într-un sistem destinat fluidizării traficului, iar la prima testare să obții mai multe blocaje decât aveai înainte?

Șoferii au simțit efectele, autoritățile au oprit sistemul

Situația nu a rămas doar la nivelul unor nemulțumiri exprimate de șoferi și după testare, autoritățile au decis ca circulația în cele două intersecții să se desfășoare fără dirijarea prin semafoare, până la identificarea unei soluții care să asigure siguranța și fluența traficului.

Relatările din teren indică formarea unor coloane importante în Piața Unirii, pe Calea Dumbrăvii și pe Bulevardul Vasile Milea.

Cu alte cuvinte, sistemul „inteligent” a fost pus în funcțiune pentru a rezolva o problemă și a fost oprit după ce, în testare, problema s-a agravat.

Problema nu este că un proiect este testat – Problema este ce se întâmplă după draga noastră bunicuță

Orice soluție tehnică poate avea nevoie de reglaje, este perfect normal, tocmai de aceea există perioade de testare.

Dar pentru administrația publică întrebarea esențială este alta:

Cât de bine a fost fundamentată soluția înainte de a fi instalată?

Primăria Sibiu susținea că noul sistem va reduce timpii de așteptare și acumularea de vehicule și va fluidiza traficul pe întreaga axă de la intrarea în oraș până pe Șoseaua Alba Iulia. Municipalitatea explica inclusiv faptul că traficul dintr-o intersecție îl influențează pe cel din celelalte și că tocmai de aceea era necesară gestionarea lor împreună.

Numai că, în prima zi de testare, realitatea din trafic a contrazis obiectivul declarat.

6,4 milioane de lei și o întrebare pentru administrația locală

Faptul că finanțarea este europeană și nerambursabilă nu înseamnă că investiția nu trebuie evaluată. Sunt bani publici, iar administrația are responsabilitatea să demonstreze că proiectul funcționează și că soluția aleasă produce rezultatele promise.

Problema care merită discutată public

Nu este suficient ca un proiect să fie „smart”, să aibă senzori, semafoare moderne și un centru de comandă, dacă rezultatul pentru șofer este un trafic infernal.

Tehnologia, cel puțin în forma testată, a dat chix!

Sibienii nu au nevoie doar de proiecte cu denumiri sofisticate și prezentări spectaculoase ci au nevoie de trafic care se mișcă.

Când un sistem de 6,4 milioane de lei este pus în funcțiune și este oprit în aceeași zi după ce autoritățile constată aglomerări mai mari decât înainte, administrația trebuie să ofere explicații clare.

Ce nu a funcționat, de ce nu a funcționat, cine a validat soluția și cât va mai costa corectarea ei?

Deocamdată, cert este un singur lucru. „Semaforizarea inteligentă” a primit o primă lecție dură din traficul real al Sibiului, iar nota de plată a proiectului este de 6,4 milioane de lei.

Pentru șoferii sibieni, însă, adevărata întrebare abia acum începe. Dacă un sistem menit să fluidizeze traficul a reușit să-l încurce și mai mult la prima probă, cine răspunde pentru această administrare și cât timp va mai dura până când investiția va produce rezultatul pentru care a fost făcută?

Vă răspundem noi! Se va pune din nou batista pe țambal! Sibiu 2026!

📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu vă cere voie

🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.le

📩 Dacă ai imagini sau informații care pot deveni o  știre?
Trimite-ne un mesaj pe WatsApp: 0742.566.653

🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook: facebook.com/ziuaonlinesb

✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.

ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice