Ziarul care ține cu românul

Șapte sibieni reținuți pentru furt calificat

La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut 7 bărbați, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (3 acte materiale).

În fapt, cei șapte sibieni, cu vârste cuprinse între 17 și 37 de ani, sunt bănuiți că, în zilele de 30 decembrie 2023, respectiv 7 ianuarie a.c., ar fi pătruns prin efracție în sediul a trei societăți comerciale din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras țevi din cupru, componente ale sistemelor de răcire, scule electrice și materiale feroase.

Prin activitatea infracțională a persoanelor bănuite s-a creat un prejudiciu în valoare de 75.000 de lei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii persoanelor în cauză pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *