Ziarul care ține cu românul

Vlad Voiculescu urmărit penal de D.N.A. în dosarul vaccinurilor anti-Covid

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (D.N.A.)– Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul:

VOICULESCU VLAD VASILE, la data faptelor având funcția de ministru al Sănătății, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

–  abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave (două fapte),

– complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

Acuzațiile pe care le aduc procurorii D.N.A.:

La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.

De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de “opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

    Voiculescu Vlad Vasile ar fi achiziționat în plus a cantității de 14.445.798 doze de vaccin

În contextul menționat mai sus, în datele de 10 respectiv 18 martie 2021, suspectul Voiculescu Vlad Vasile, în calitate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 14.445.798 doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane.

De asemenea, suspectul ar mai fi întocmit un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer. Precizăm că acest memorandum ar fi fost susținut spre aprobare în ședința Guvernului de către unul dintre secretarii de stat, ce avea la momentul respectiv atribuții delegate de ministru al Sănătății.

Suspectului Voiculescu Vlad Vasile i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, D.N.A. efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: https://www.realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *