Dezbatere publică la MAI privind modificarea procedurii pentru obținerea permisului de conducere

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează dezbaterea publică pe tema proiectului de ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere (detalii suplimentare pe pagina de internet a instituției).

Evenimentul va avea loc miercuri, 22 aprilie 2026, ora 10.00, și va fi organizat în sistem mixt. Astfel, persoanele interesate pot lua parte la dezbatere online sau fizic (în limita locurilor disponibile) la sediul M.A.I. (Piața Revoluției nr. 1A, sector 1, București), cu respectarea principiului asigurării priorității în funcție de momentul înscrierii.

La această dezbatere, estimată a avea loc pe parcursul a două ore, sunt invitați să participe atât reprezentanți ai M.A.I., cât și reprezentanți ai societății civile care și-au exprimat interesul față de acest proiect.

Vă adresăm rugămintea să ne comunicați, până marți, 21 aprilie a.c., ora 12.00, la adresa de e-mail [email protected] sau la nr. de fax 021.264.86.17, confirmarea participării la dezbatere (inclusiv coordonatele de contact: nume și prenume/ organizație reprezentată, adresa de email), modalitatea preferată de participare (online sau fizic).

* * *

Notă: Accesul în sediul MAI se realizează doar pe baza cărții de identitate valabile/ pașaportului valabil.

În cazul în care numărul de solicitări este mai mare decât capacitatea sălii, acest lucru va fi comunicat din timp prin email, persoanele astfel notificate având în continuare posibilitatea să participe în sistem online.

În urma transmiterii confirmărilor, celor care aleg participarea online li se va transmite link-ul de conectare în timp util. Accesul pe platforma online se realizează prin intermediul unui browser web (din Internet), de pe un telefon mobil sau o stație de lucru fixă/ mobilă echipată cu microfon, boxe și cameră, sens în care rugăm pe toți cei care confirmă participarea să se asigure că întrunesc aceste criterii minimale de desfășurare a activității online.

📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie

💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.Publicitate online

📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)

🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/

✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.

ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice