Activităţi de prevenire în şcolile din județul Vâlcea organizate de polițiști

,, Activităţi de prevenire în şcoli,,

 

Cadre militare din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea au desfăşurat în luna februarie activităţi preventiv-educative, în cadrul proiectului ,, Prevenirea delincvenţei juvenile,, la un număr de peste zece instituţii de învăţământ , unde au participat elevi de toate vârstele.

Activităţile s-au desfăşurat într-o manieră deschisă, astfel încât elevii să se simtă în largul lor şi să interacţioneze mai uşor cu jandarmii.

Pe parcursul întâlnirilor, jandarmii le-au prezentat elevilor teme cu caracter educativ-preventiv referitoare la siguranţa personală, aspecte de interes cu privire la misiunile jandarmeriei, prevenirea faptelor cu violenţă în şcoli, identificarea problemelor cu care se confruntă elevii, absenteismul şcolar, consumul de droguri şi alcool, precum şi găsirea mijloacelor adecvate de soluţionare a acestora.

Personalul Jandarmeriei Vâlcea desfăşoară asemenea activităţi prin programele proprii de acţiune, precum şi în baza parteneriatelor educaţionale încheiate cu instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţul Vâlcea, astfel încât elevii să cunoască cadrul legislativ pe anumite domenii de interes, reducându-se astfel numărul faptelor de natură să afecteze siguranţa şi liniştea acestora, precum şi a activităţii educative.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *