Cetăţeni turci, depistați în P.T.F. Giurgiu, având cărți de identitate ce aparțineau altor persoane
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au depistat doi cetăţeni turci care au încercat să intre ilegal în România, folosind cărți de identitate emise de autorităţile bulgare ce aparţineau altor persoane, cu scopul de a ajunge în Germania.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-au prezentat pentru a intra în țară, călătorind ca pasageri în microbuze, două persoane care au prezentat la controlul de frontieră două cărţi de identitate emise de autoritățile bulgare.
Procedând la verificarea documentelor de călătorie, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a constatat că persoanele prezente în punctul de trecere nu sunt aceleași cu cele din fotografiile documentelor prezentate la control, fapt pentru care s-au efectuat verificări suplimentare.
Astfel, s-a constatat că persoanele în cauză sunt cetăţeni turci, în vârstă de 19, respectiv 41 de ani, şi au încercat să folosească două cărți de identitate care aparţineau altor persoane. Aceştia au declarat că au procurat cărțile de identitate din Bulgaria, de la un conațional, în schimbul sumei de 1.000, respectiv 1500 de euro și au recurs la această metodă pentru că doreau să ajungă în Germania și nu deţineau documente de călătorie valabile.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, acestea au fost preluate de autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Autoturism în valoare de 50.000 de euro, căutat de autorităţile din Marea Britanie, descoperit la P.T.F. Turnu Măgurele
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Turnu Măgurele au descoperit un autoturism marca BMW M 4, căutat de autorităţile din Marea Britanie, condus de un cetăţean englez.
În data de 10.01.2020, în jurul orei 12.20, la Punctul de Trecere al Frontierei Turnu Măgurele s-a prezentat, pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul englez D.S., în vârstă de 40 de ani, la volanul unui autoturism marca BMW M4, fabricat în anul 2017.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie în data de 28.12.2019.
Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul de la un conaționa și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 50.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul Sectorului P.F. Turnu Măgurele până la finalizarea cercetărilor.
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!