Ziarul care ține cu românul

Bărbat prins beat la volan – Alcoolemie de 0,48 mg/l

La data de 18.11.2023, ora 22:23, patrula de ordine și siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce acționa în baza planului de acțiune „Blocada”, pe raza municipiului Rădăuți, a oprit pe strada Calea Cernăuți, autoturismul condus de un bărbat domiciliat în comuna Dornești, sat Dornești, județul Suceava.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemiei de 0,48 mg/l alcool în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Mun. Rădăuți în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din Codul Penal.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *