Ziarul care ține cu românul

Patru traficanți de droguri de mare risc arestați

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive și punerea la dispoziție, cu știință, a unei locuințe, pentru consumul ilicit de droguri.

În perioada iunie – octombrie 2023, 6 bănuiți ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), către consumatori, din municipiul Constanța, pentru sume între 200 și 1.500 de lei.

Totodată, în sarcina unuia dintre ei, s-a reținut și faptul că, împreună cu o femeie, cercetată în cauză, ar fi deținut, în vederea comercializării, aproximativ 1.150 de grame de substanță psihoactivă (2-MMC), cantitate descoperită și ridicată pe parcursul perchezițiilor domiciliare efectuate.

Totodată, același bănuit, în perioada octombrie – noiembrie 2023, ar fi pus la dispoziție apartamentul în care locuia, pentru consumul de droguri.

La datele de 15 și 16 noiembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea față de 5 persoane bănuite.

În cursul zilei de 16 noiembrie 2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a 4 dintre cei reținuți și cu măsura arestului la domiciliu, față de a cincea persoană.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *