Ziarul care ține cu românul

Peste două tone de articole pirotehnice reținute de polițiști

Peste două tone de articole pirotehnice reținute de polițiști

Vineri, 8 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi Şi Substanţe Periculoase Buzău, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice, au desfășurat activități în baza planului de acțiune „PIROTEHNIC 2023”, pentru verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice.

În acest context, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială, din municipiul Buzău, au fost descoperite 2.576 de kilograme de articole pirotehnice din categoria F1 și P1.

Din investigaţii a reieşit că societatea este autorizată pentru comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1, în limita a 100 de kilograme.

Poliţiştii au indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor 920.000 de articole pirotehnice, în valoare totală de 460.000 de lei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar verificările sunt continuate de către polițiști.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

SURSA FOTO:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *