Ziarul care ține cu românul

Polițiștii olteni, alături de elevi în cadrul săptămânii ,,Școala altfel,,

POLIŢIŞTII OLTENI, PREZENŢI ÎN MIJLOCUL ELEVILOR

ÎN CADRUL SĂPTĂMÂNII „ŞCOALA ALTFEL”

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt s-a implicat şi în acest an, în activităţile dedicate educării nonformale a elevilor şi preşcolarilor, în cadrul Programului naţional „Şcoala altfel!”.

Prin activităţile derulate în oraşul Corabia în ziua de 03 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Corabia, Biroului Siguranţă Şcolară şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi-au propus să ofere copiilor experienţe utile şi instructive, care să răspundă, în acelaşi timp, intereselor şi preocupărilor acestora.

Copiii, de la cei mai mici, până la cei de clasa a 8-a, au avut posibilitatea de a discuta cu oamenii legii pe teme precum prevenirea şi gestionarea bullying-ului, siguranţa rutieră, siguranţa pe stradă, acasă şi pe Internet, prevenirea traficului de fiinţe umane, a consumului şi traficului de substanţe psihoactive.

Nu în ultimul rând, demersurile poliţiştilor  au constituit un bun prilej pentru promovarea profesiei de poliţist. Activităţile preventive organizate în şcoli au fost gândite ca şedinţe interactive, în cadrul cărora copiii au primit noţiuni teoretice şi au primit răspunsuri la întrebări.

De asemenea, polițiștii au discutat cu elevii despre măsurile de precauţie pe care trebuie să le aibă în vedere pe stradă, atunci când rămân singuri acasă, la şcoală, când merg la joacă sau când navighează pe Internet, pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere, infracţiunilor cu violenţă sau contra patrimoniului ori ale abuzurilor în mediul online.

Dintre recomandările transmise elevilor de către poliţişti, amintim:

•Când eşti singur acasă, ţine uşa locuinţei închisă şi nu permite accesul persoanelor

 necunoscute;

• Pe stradă, nu te juca la telefonul mobil. Fii atent la tot ce este în jurul tău;

•Nu te juca pe partea carosabilă a drumurilor publice ori în apropierea acestora;

•      Traversează strada doar pe trecerea de pietoni, iar acolo unde sunt instalate semafoare,

doar pe culoarea verde a acestora;

•Nu traversa strada uitându-te la telefonul mobil sau cu căştile la urechi;

•        Dacă eşti în pericol pe stradă, în locuri publice sau în scara blocului, nu ezita să strigi

după ajutor sau să apelezi la sprijinul celor din jur;

•Discută cu profesorii sau părinţii şi solicită ajutorul acestora de fiecare dată când eşti

 ameninţat ori şicanat de colegi;

•      Nu reacţiona violent dacă intri într-o dispută cu alt elev. Fii înţelept şi renunţă primul!

 Un conflict poate avea urmări neplăcute;

•Atunci când navighezi pe internet, fii atent la cei care îţi cer informaţii personale!

Nu le oferi informaţii despre tine şi familia ta!

•Nu te întâlni cu persoane cunoscute pe Internet, fără să îţi anunţi părinţii!

•    Pe reţelele de socializare, restricţionează accesul necunoscuţilor la profilul tău şi ai grijă

ce fotografii postezi! 

•Anunţă imediat un adult atunci când eşti victima unei agresiuni pe net;

•Refuză provocările pe care le primeşti în unele jocuri online, care fac referire la viaţa

 reală şi te îndeamnă să îndeplineşti sarcini ce îţi pot pune viaţa în pericol!

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *