Ziarul care ține cu românul

Prejudiciu de peste 3,9 milioane de lei identificat în domeniul pază şi protecţie

Inspectorii antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrate Fiscală au efectuat verificări la un operator economic specializat în prestări de servicii în domeniul pază şi protecţie și au constatat că acesta a înregistrat în evidențele contabile cheltuieli fictive de bunuri sau servicii de la diferite entităţi. Societatea comercială, care își desfășoară activitatea în București-Ilfov, a procedat astfel la diminuarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului şi la crearea unei aparenţe licite a tranzacţiilor.

Ca urmare a controalelor efectuate, inspectorii antifraudă au identificat un prejudiciu cauzat  bugetului de stat în valoare de 3,9 milioane de lei, reprezentând taxă pe valoare adaugată, impozit pe profit şi contribuţii de asigurări sociale.

Pentru continuarea cercetărilor au fost sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Direcția Generală Antifraudă Fiscală desfășoară permanent acțiuni de control antifraudă la nivel național, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, și recomandă tuturor entităților economice să respecte legislația fiscală în vigoare.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *