Ziarul care ține cu românul

Primăria Sibiu a premiat excelența în sportul sibian

Primăria Sibiu a organizat vineri, 8 decembrie, la Stadionul Municipal Sibiu, un eveniment în cadrul căruia au fost premiați cei mai buni sportivi și antrenori și cele mai bune echipe sibiene în sezonul competițional 2021-2022.

“Am acordat sportivilor și antrenorilor sibieni premii pentru rezultatele onorante obținute în primul sezon competițional care s-a putut desfășura după pandemie, în 2021-2022. Această recunoaștere publică a excelenței în sport este modul nostru de a încuraja performanța continuă, pe lângă faptul că asigurăm prin proiecte concrete și infrastructura necesară pentru aceasta. Cele 36 de premii pe care le-am acordat astăzi au fost importante și ca valoare, însumând 126.000 de lei.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Propunerile de premianți le-au făcut cluburile sportive din Sibiu, în baza rezultatelor obținute de sportivi, echipe și antrenori. Acestea au fost analizate de o Comisie, conform Regulamentului aprobat de Consiliul Local Sibiu.

Primarul Astrid Fodor și consilieri locali ai Sibiului au fost cei care au înmânat diplomele, iar laureații și-au preluat și premiile în cuantumul stabilit prin HCL 122/2023. Prezentatorul evenimentului a fost sibianca Nicolle Stănese.

Aceștia sunt sportivii de excelență ai Sibiului:

Fotbal seniori:

  • cea mai bună echipă – FC Hermannstadt
  • cel mai bun antrenor – Marius Măldărășanu
  • cel mai bun sportiv – Daniel Paraschiv

Baschet seniori:

  • cea mai bună echipă – BC CSU Sibiu
  • cel mai bun antrenor – Tomas Rinckevicius
  • cel mai bun sportiv – Aurelian Gavriloaia

Tenis seniori:

  • cel mai bun antrenor – Marius Vecerdea
  • cel mai bun sportiv – Vlad Victor Cornea

Culturism seniori:

  • cel mai bun antrenor – Felicia Popa
  • cel mai bun sportiv – Robert Frățilă

Arte marțiale:

  • cel mai bun antrenor seniori – Alin Lazurca
  • cel mai bun sportiv senior – Vlad Văcariu
  • cel mai bun antrenor juniori – Dan Tiucă
  • cel mai bun sportiv junior – Mario David

Baschet juniori:

  • cea mai bună echipă – Alpha Sport Team Sibiu
  • cel mai bun antrenor – Darko Pandurovic
  • cel mai bun sportiv – Teodor Hășmășan

Handbal juniori:

  • cea mai bună echipă– Clubul Sportiv Școlar Sibiu
  • cel mai bun antrenor – Matei Damian
  • cel mai bun sportiv – Filip Purcărea

Volei juniori:

  • cea mai bună echipă – ACS Champions 2016 Sibiu
  • cel mai bun sportiv – Daria Ocenic

Patinaj viteză juniori:

  • cea mai bună echipă – Clubul Sportiv Școlar Sibiu
  • cel mai bun antrenor – Cristina Andrei
  • cel mai bun sportiv – Andreea Gnandt

Gimnastică juniori:

  • cea mai bună echipă – Clubul Sportiv Școlar Sibiu
  • cel mai bun antrenor – Cristina Bobeș
  • cel mai bun sportiv – Sebastian Torcică

Judo juniori:

  • cel mai bun antrenor – Ovidiu Ionaș
  • cel mai bun sportiv – Roxana Maria Vișa

Atletism seniori:

  • cel mai bun antrenor – Mioara Magheru
  • cel mai bun sportiv – Alexandru Ioan Teodorescu

Automobilism:

  • cel mai bun sportiv junior – Mircea Marco Pătru
  • cel mai bun sportiv senior – Paul Popa

Înot/natație juniori:

  • cel mai bun sportiv – Jonathan Morhan
  • cel mai bun antrenor – Anca Șerb

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

SURSA FOTO: https://jurnalfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *