Ziarul care ține cu românul

Rezultatele proiectului de energie regenerabilă și eficiență energetică în Sibiu

Proiectul „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” a ajuns aproape de final. Acesta a fost implementat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway. Proiectul a fost finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, având o valoare totală de 222.263 euro.

Obiectivul general al proiectului a fost acela de a crește cunoștințele privind energia regenerabilă și eficiența energetică prin acțiuni de conștientizare și instruire în rândul cetățenilor județului Sibiu, dar și a autorităților publice și a specialiștilor din companii, prin prezentarea de soluții de eficiență energetică prin surse regenerabile pentru un mediu curat, un mediu climatic stabil și economii de costuri.

Ce s-a realizat?

  • 35 de ateliere de conștientizare pentru cetățeni, care au avut ca scop o mai bună înțelegere a beneficiilor energiei regenerabile și a impactului acesteia în eficiența energetică la care au participat aproximativ 1500 de cetățeni;
  • cinci traininguri organizate în orașele din județul Sibiu pentru specialiști, la care au participat aproape 150 de specialiști. Ultimul, cel de-al șaselea va avea loc în această săptămână la Ocna Sibiului;
  • implementarea unui curs de Protecția Mediului pentru studenții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. În cadrul acestuia au fost realizate de către studenți machete care au avut ca temă energia verde, acestea fiind prezentate și în cadrul evenimentului „Noaptea Cercetătorilor” organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
  • elaborarea unui Ghid despre beneficiile utilizării energiei regenerabile și eficienței energetice în județul Sibiu;
  • ateliere de informare „Descoperă Lumea Energiei Regenerabile” pentru aproximativ 300 de copii de la școlile din Sibiu, Săliște și Șelimbăr;
  • Chestionar privind „Percepția și cunoștințele cetățenilor cu privire la importanța utilizării energiei regenerabile și a eficienței energetice”

Declarația președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean

„Prin intermediul acestui proiect am oferit cetățenilor din județul Sibiu soluții pentru folosirea energiei regenerabile și pentru un viitor sustenabil, un viitor mai bun pentru noi, dar mai ales pentru generațiile viitoare. Tranziția către energia verde rămâne o temă de actualitate la nivel european.

Comisia Europeană a lansat proiectul Pactul Verde European, un proiect ambițios la care am aderat și noi, și prin care ne dorim să fim parte din această viziune de a deveni un continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, acționând local prin toate mijloacele de care dispunem. Și pentru că este nevoie ca toate soluțiile să fie adaptate în funcție de fiecare comunitate în parte, se discută deja de Pactul Verde 2.0, iar la cea de-a zecea ediție a Summit-ului European al Orașelor de la Mons, din Belgia, întâlnire la care particip în calitate de membră a Comitetului European al Regiunilor, voi prezenta feedbackul primit de la sibieni, pentru ca vocea lor să fie auzită și la nivel european”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Declarația prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rector Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

„Sunt încântat de faptul că studenții ULBS, prin Facultatea de Inginerie, s-au aflat în centrul unui proiect care abordează o temă stringentă a viitorului, atât de prezentă pe agenda întâlnirilor la nivel european.

Consider că pentru o parte dintre ei a fost o bună experiență de învățare, dar și o ocazie de a înțelege mai bine oportunitățile de carieră în contextul preocupărilor pentru sustenabilitate. Nu în ultimul rând, proiectul a venit cu șansa de a completa cu instrumente didactice de nouă generație un laborator al facultății, astfel încât experiența educațională a studenților și interacțiunea cu cadrele didactice să fie îmbunătățită”, a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rector Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

În cadrul proiectului au avut loc și schimburi de bune practici cu partenerul norvegian, atât la Sibiu, cât și la universitatea norvegiană.

Declarația lui Lasse Berntzen, profesor University of South-Eastern Norway

„Județul Sibiu are de ce să fie mândru, deoarece astăzi am înțeles că la nivel local, sustenabilitatea nu este văzută ca un cost, ci ca un mod de a reduce costurile, iar această viziune asigură o dezvoltare durabilă.

În cadrul celor două vizite în Norvegia le-am prezentat membrilor echipei sibiene un liceu eficient din punct de vedere energetic, am vizitat un spital care are proiecte referitoare la energia regenerabilă, aeroportul județului și au aflat informații despre gestionarea deșeurilor. Am auzit că vizitele din Norvegia au fost foarte bine primite de către colegii din România și sper că au aflat informații utile în Norvegia, dar doresc să menționez că acest lucru este reciproc.

Și noi avem foarte multe lucruri de învățat de la Sibiu, mai ales cum să implementăm aceste traininguri și workshopuri la scară largă”, a precizat Lasse Berntzen – profesor University of South-Eastern Norway.

Proiectul „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” a fost implementat în perioada aprilie 2023 – martie 2024.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *