Ziarul care ține cu românul

Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic Sibiu

Birourile electorale de circumscripţie din județul Sibiu pentru alegerile locale

În data de, 23.02.2024, domnul subprefect, Sebastian Șebu alături de domnul subprefect Gabriel Florea, a prezidat Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Sibiu.

Pe ordinea de zi a figurat prezentarea Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu prin doamna Ghizășan Julieta – expert superior în cadrul Serviciului Beneficii de Asistență Socială, Servicii Sociale, Egalitate de Șanse și Incluziune Socială, care ne-a adus în atenție „Condițiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului privind venitul minim de incluziune”.

Venitul Minim de Incluziune (VMI) reprezintă un program unic de asistență socială

Venitul Minim de Incluziune (VMI) reprezintă un program unic de asistență socială prevăzut în Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune și are două componente: sprijin pentru incluziune și, respectiv, sprijin pentru familiile cu copii.

VMI înlocuiește prestațiile anterioare, respectiv, venitul minim garantat (VMG) și alocația pentru susținerea familiei (ASF). Măsurile adoptate prin această lege fac parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul 13 ”Reforme sociale” jalonul 384, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari.

Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 196/2016, „Venitul minim de incluziune face parte din categoria beneficiilor de asistenţă socială selective definite la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare”, în sensul că se clasifică la „beneficii de asistenţă socială selective, bazate pe testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei”.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din lege, VMI reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal, pentru familiile şi persoanele singure aflate în situaţii de dificultate, adică  situaţia în care se află persoanele care, la un moment dat, pe parcursul vieţii, din cauze socioeconomice, de sănătate şi/sau care rezultă din mediul social de viaţă, şi-au pierdut sau le-au fost limitate propriile capacităţi de integrare socială, precum şi pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor şi stimularea participării acestora în sistemul de educaţie.

În funcţie de nevoile familiei/persoanei singure, venitul minim de incluziune este însoţit de alte măsuri de asistenţă socială complementare, acordate în bani şi/sau în natură, după cum urmează:

  • stimulente;
  • facilităţi contributive;
  • alte drepturi complementare.

Condiții generale pentru acordarea Venitului minim de incluziune:

Titularul dreptului este persoana care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de prezenta lege şi care completează cererea în format letric sau electronic pentru acordarea venitului minim de incluziune, personal sau prin reprezentant, iar beneficiarul este familia/persoana singură.

În cazul familiei monoparentale, reprezentantul familiei este persoana singură.

Venitul minim de incluziune se acordă la cererea completată pe suport de hârtie sau în format electronic de către persoana îndreptăţită, de reprezentantul familiei sau reprezentantul legal al persoanei îndreptăţite, însoţită de declaraţia pe propria răspundere privind veridicitatea datelor înscrise în cerere, de un angajament de plată pentru situaţiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit, precum şi de documente doveditoare.

Condițiile de eligibilitate pentru componenta ajutor de incluziune

– Se acordă familiilor cu venituri situate sub 313 de lei, pentru asigurarea necesităţilor zilnice de viaţă;

-Se acordă până la un venit net lunar ajustat de 456 de lei inclusiv, care se ia în calcul la stabilirea veniturilor persoanei singure cu vârsta de cel puţin 65 de ani;

Pot beneficia de venit minim de incluziune familia şi persoana singură lipsită de venituri sau ale cărei venituri nu acoperă nivelul de trai minimal și ale căror venituri nete lunare ajustate sunt de până la 700 de lei inclusiv;

În cazul în care cel puţin unul dintre membrii familiei are în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deţinere cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării venitului minim de incluziune, aceasta nu beneficiază de acest drept;

În cazul familiei care locuieşte şi gospodăreşte împreună cu alte familii ori persoane singure şi contribuie împreună la achiziţionarea sau realizarea unor bunuri şi a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea veniturilor familiei se iau în considerare atât veniturile nete lunare proprii, cât şi partea ce îi revine de drept din veniturile lunare nete, realizate în comun de persoanele din gospodărie.

Persoanele apte de muncă care nu realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă legală de angajare şi nici din activităţi independente sau activităţi agricole, aşa cum sunt acestea definite de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit al familiei dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

  1. a) sunt înregistrate la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii;
  2. b) nu se află în situaţia prevăzută la lit. a) şi se află pe lista comunicată, din oficiu, de către serviciul public de asistenţă socială la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, pentru a fi înregistrate ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Prevederile pentru persoanele apte de muncă din Sibiu se aplică şi persoanelor fără adăpost, numai dacă acestea se află în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă competente de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc.

Drepturi complementare VMI potrivit prevederilor Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune.

În funcție de nevoile familiei/persoanei singure din Sibiu, venitul minim de incluziune este însoţit de alte drepturi complementare, plătite de la bugetul de stat sau după caz, din bugetul local:

  • Asigurarea obligatorie pentru locuință;
  • Ajutoare de urgență de la Bugetul de Stat;
  • Ajutoare de urgență de la Bugetul Local;
  • Ajutorul pentru înmormântare.

La finalul ședinței doamna Ghizășan Julieta a precizat că, în luna ianuarie 2024 în baza de date a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu, numărul de beneficiari de venit minim de incluziune (familii și persoane singure)  înregistrați a fost de 6.293, iar suma totală plătită de către AJPIS Sibiu celor 6.293 de beneficiari în această lună este de 3.035.346 de lei.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *