Ziarul care ține cu românul

Utilaj de excavare și o autobasculantă indisponibilizate de polițiști

La data de 23.02.2024, în jurul orei 19:00, patrula de siguranță publică din cadrul Secției de Politie Rurală nr. 4 Gălănești a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că pe raza de competență a comunei Gălănești se fură balast dintr-o arie a unui curs de apă din zonă.

Polițiștii deplasați in regim de urgență și cu operativitate la fața locului, l-au identificat pe un bărbat care manevra un utilaj de încărcare tip Ifron, cu care încărca agregate minerale-balast din albia râului Suceava, în bena unei autobasculante.

În cadrul verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu deține firmă de exploatare sau alte autorizații care să-i permită încărcarea de agregate minerale, acesta susținând că avea nevoie de respectivele materiale în gospodărie pentru realizarea unor construcții.

Polițiștii au dispus efectuarea de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,,furt calificat”, faptă prev. și ped. de art. 228, alin.1, comb. cu art. 229, alin. (1), din Codul Penal, iar utilajul de încărcare precum și mijlocul de transport au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.

Atât utilajul de încărcare tip Ifron cât și autobasculanta de mare tonaj, au fost ridicate și introduse în depozitul aparținând IPJ Suceava din com. Stroiești, până la clarificarea situației.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *