Ziarul care ține cu românul

Catalin Dumitrean preotul care s-a implicat cu faptele în pandemie

 

Cartea Curajului – Jurnal de pandemie, este o carte publicată de iubitul preot sibian, Catalin Dumitrean, preot care slujește din dragoste pentru enoriași, acesta fiind indiscutabil un exemplu pozitiv de urmat.

Lansarea cărții a avut loc în ziua de 8 aprilie 2022, în prezența a 500 de credincioși. Îmbucurător este faptul că printre credincioși au fost mulți tineri, fii duhovnicești ai parintelui Catalin Dumitrean.

“Cartea e scrisă în anticamera “zonei roșii” din spitale, unde intrasem des ca să ridic moralul pacienților si sa le dau pe Hristos ca medicament sigur de supraviețuire. Când ieșeam din saloanele bolnavilor de Covid, fără nicio temere că aș putea sa mor, ma simțeam fericit. Si mai scriam o filă de jurnal”. A declarat pentru Ziua Online Parintele Catalin Dumitrean.

Trebuie luat în calcul că preotul Cătălin Dumitrean este acel preot care se ocupă de toate persoanele decedate singure din morga Sibiu, acesta oficiind slujba creștinească de înmormântare și plătind integral cheltuielile de înmormântare.

Încă un exemplu pozitiv este faptul că părintele Cătălin se ocupă de hrana a 40 de persoane fără posibilități.

 

 

Parintele Catalin Dumitrean un exemplu de urmat:

Parintele Catalin din Sibiu un exemplu de urmat

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *