Ziarul care ține cu românul

Concubin agresiv și afaceristă cu iz de escroacă?

Probleme majore pentru angajații  unei firme bulgărești din România din cauza unui concubin gelos sau agresiv și al unei asociate cu interese ascunse.

Din cauza celor doi, angajații firmei Adi Construct LTD riscau să nu primească salariile.

Din fericire, acest lucru ce nu s-a întâmplat datorită celor doi asociați cu frică de Dumnezeu.

În luna octombrie a anului 2022, firma bulgară ADI CONSTRUCT LTD cu acționariat român a primit o ofertă de vânzare a acțiunilor din partea doamnei D. M. 40% din acțiuni pentru suma de 15.000 euro.

Promisiune de plus valoare sau intenții parșivești?

Doamna D. M. a menționat faptul că dorește să fie acționar cu implicare, considerând că poate aduce un plus valoare companiei cu vasta dumneaei experiență de 12 ani în lumea business-ului.

Aceasta menționa faptul că administrează 2 companii în Franța, ridicând astfel suspiciuni.

Administratorul companiei a întrebat-o de ce mai dorește să intre într-un business având deja 2 firme.

În timpul liber D. M. se ocupă cu datul țepelor?

D. M. susținea că are foarte mult timp liber și se plictisește acasă, lucru care acum pare destul de ciudat având în vedere volumul de muncă pe care îl presupune conducerea unei companii.

Cei doi acționari români, au fost de acord cu vânzarea de acțiuni, astfel că au făcut toate demersurile legale pentru ca doamna D. M. să fie acționar alături de ei.

După semnarea documentelor iese și gândul ascuns la suprafață

La scurt timp de la semnarea actelor de acționariat, doamna D. M. în unele momente avea un comportament foarte bizar.

Potrivit reprezentanților firmei, aceasta punea foarte multe întrebări ciudate și susținea faptul că business-ul din România este foarte diferit de cel din Franța, unde are două firme împreună cu concubinul dumneaei unde este și administrator.

Intră concubinul în joc și trezirea suspiciunilor

Când ajungea la sediul firmei, aceasta susținea faptul că este la început și că mai are multe de învățat, dar tot dânsa folosea articole de lege și termeni contabili.

Făcea totul pe grabă ca să poată pleca cât mai repede acasă, invocând diverse motive, trezind semne de suspiciune la adresa ei.

Intră și concubinul în joc

După o perioadă, cei doi acționari au observat că această schimbare de comportament a apărut în momentul în care a intrat în rol concubinul  N. G.

Legenda creată de D.M. a fost că nu are nicio relație cu N. G. ci doar o relație profesinală.

Potrivit surselor, concubinul ar locui în Franța de mai bine de 12 ani.

Povești dure pentru intimidare?

Din spusele doamnei în cauză, concubinul ar fi încercat în repetate rânduri să comită ilegalități, fiind în cârdășie cu oameni periculoși și influenți din lumea ”gri”.

D.M. controlată de concubin?

Potrivit colectivului de la Adi Contruct LTD, după spuselele doamnei D.N., concubinul ar suferi de tulburare bipolară, acesta chiar ar fi agresat-o verbal, fizic și emoțional în repetate rânduri, aceasta dobândind o stare de temere cu privire la el.

Concubinul interesat de cum merge treaba la firmă

Următoarea perioadă situațiile nu au fost foarte diferite, întrucât unul dintre acționari a primit mai multe apeluri de la doamna D. M. în care aceasta anunța faptul că domnul N. G., concubinul dânsei, ar dori să vină la firmă să cunoască persoanele cu care ea lucrează și să ,,vadă care e treaba pe acolo”.

În 2023 D. M. își dă arama pe față?

Cum este normal și firesc, în data de 03.01.2023 a fost convocată Adunarea Generala a Acționarilor (AGA) pentru a se discuta bugetul pe anul 2023.

D. M. s-a prezentat și a fost foarte implicată în ședință, urmând ca următoarea zi, în data de 04.01.2023, să se semneze procesul verbal și să aibă loc o ședință cu angajații firmei pentru stabilirea plafonului salarial.

Surpriză, angajații firmei la mila doamne D. M.

A doua zi, asociații firmei au avut neplăcuta surpriză să constate că D. M. nu mai răspunde la telefon și nici la mesaje în prima parte a zilei.

În a doua parte a zilei D.M. a sunat anunțând faptul că i-au venit rezultatele unor analize și are o ”problemă medicală”, iar pentru că nu dorește să încurce, pentru că nu mai poate lucra, vrea să fie scoasă din acționariat și să își recupereze banii pe acțiuni.

A susținut și faptul că nu mai poate conduce și că va trebui să meargă în Franța sau în Turcia pentru a face un tratament.

La scurt timp a fost sunată de către administratorul firmei pentru a înțelege care este problema medicală și pentru a i se oferi posibilitatea de a rămâne în acționariatul firmei, dar fără implicare, până la rezolvarea problemei.

Bolnavă inchipuit?

La întrebarea administratorului cu privire la diagnostic, doamna D.M. a spus că nu știe ce diagnostic are.

Administratorul insistând pe subiect, a solicitat să îi se prezinte documente medicale din care să rezulte diagnosticul doamnei, fapt pentru care doamna D. a închis brusc telefonul.

A încercat să înșele administratorul firmei cu un BMW X5?

Acționarul care este și administratorul firmei, avea la vânzare un BMW X5, pe care, doamna D.M., în urmă cu o săptămână dorea să îl cumpere, iar pe data de 30.12.2022 a semnat contractul de vânzare cumpărare a autovehiculului.

În data de 03.01.2023 la adunarea AGA, doamna D.M. a spus faptul că mai trebuie să îi intre în cont suma de 2.100 de euro, iar după ce are toata suma va face plata pentru mașină, iar următoarea zi, în data de 04.01.2023, a spus că din cauza faptului că nu mai poate conduce, nu mai are rost să cumpere mașina, lăsându-l astfel pe administrator cu mașina în aer.

D. M. de negăsit

Cei doi acționari împreună cu angajații firmei, din cauza faptului că doamna D. M. nu era de găsit telefonic, au mers la dumneaei la poartă pentru a purta o mică discuție cu privire la situația creată.

Aceasta nu era acasă, dar în scurt timp și-a făcut apariția împreună cu concubinul acesteia.

Cei doi s-au dat jos din mașină unde a avut loc o mică discuție.

Discuție privată sub atenta supraveghere a concubinului

La fața locului a avut loc o mică discuție internă la care a participat și domnul concubin care nu avea niciun raport comercial cu firma, iar în momentul în care i-a fost solicitat doamnei D. M. să vină să semneze actele cu privire la ieșirea din acționariat, domnul N. G. a avut o reacție ieșită din comun, începând să ridice tonul și a sărit la bătaie ducându-se către administratorul companiei, amenințând că toate documentele se vor semna doar în prezența lui și faptul că dumnealui are contract cu firma.

Administratorul companiei încercând să evite conflictul cu numitul, i-a spus că va suna la poliție dacă nu se potolește, iar domnul concubin i-a răspuns  tipic golănesc ,,sună bă la poliție, care e problema, dacă nu te aștept oriunde și oricând vrei tu”, instigând astfel la violență și apropiindu-se în repetate rânduri în ideea de a provoca o altercație.

Concubinul potolit de asociata firmei

Conflictul s-a aplanat în momentul în care D. M., l-a împins în curte, loc în care au stat preț de câteva secunde, apoi au ieșit, s-au urcat în mașină, au oprit în dreptul oamenilor și a spus ”Fă-ți treaba singur și vezi-ți de afacerile tale”, apoi a plecat în trombă.

Agresivitatea concubinului face ca angajații să nu mai vină la lucru

Acționarii au apelat la un avocat conform legislației în vigoare pentru ca firma să nu intre în blocaj și astfel să nu prejudicieze clienții și angajații firmei și i-au trimis doamnei D. M. o notificare prin care aceasta să se prezinte alături de un avocat la o discuție pe tema ieșirii din acționariat.

Plângere penală pe numele concubinului?

Angajații firmei au făcut domnului N. G. plângere penală pentru amenințare, acesta creând o stare de temere inclusiv angajaților firmei care nu au mai dorit să vină la muncă până când nu le este garantată siguranța.

D. M. nu dă curs notificării întărind gândul că ar avea gânduri necurate

Din nefericire D. M. nu a dat curs notificării, dar a trimis un mesaj în care i-a înștiințat pe cei doi acționari că s-a internat la Psihiatrie.

Au purtat o discuție prin intermediul serviciului de Whatsapp, acționarii rugând-o încă o dată să dea curs găsirii unei soluții cât mai repede, explicând faptul că firma poate intra în faliment, iar acest lucru va duce la prejudicierea companiei, a clienților și a angajaților.

La ora 13:50 doamna D.M. a comunicat că este de acord să rămână acționar fără implicare și să semneze documentația care va fi transmisă prin intermediul serviciului de Whatsapp, menționând că nu mai poate vorbi, deoarece a venit concubinul să îi aducă mâncare, iar acesta nu o lasă să vorbească cu persoanele din firmă.

Psihiatria este o acoperire, sau a fost indusă de concubin să ajungă acolo?

Două ore mai târziu, administratorul companiei a primit un mesaj prin intermediul serviciului de Whatsapp de la doamna D. M., care anunța că s-a răzgândit și nu mai dorește să fie acționar deloc și își vrea cei 15.000 euro înapoi, deși i s-a comunicat faptul că pentru a ieși din acționariat sunt proceduri juridice și fiscale, și trebuie să meargă la sediul fiscal al companiei pentru a semna documentele în fața unui notar, conform legislației în vigoare.

Aceasta nu a fost de acord și a menționat faptul că dorește să semneze documentele în format electronic, conversația terminându-se brusc.

Golăniile continuă – Medici implicați în această poveste?

În următoarea zi, doamna D. M.  a sunat spunând că i-a cerut doctoriței să îi dea trimitere să se interneze la Psihiatrie, întrucât doamna doctor este prietenă cu doamna doctor a dânsei.

Susținând faptul că ”sunt la nebuni”, doamna D. M. vorbea foarte cursiv și era foarte stăpână pe subiect.

Teama de concubin să o aducă în această situație?

Înțelegea foarte bine la ce este expusă dacă refuză semnarea actelor și a recunoscut că acel incident a fost provocat de către concubinul dumneaei, de care îi este și frică.

Încheind discuția cu faptul că dorește să se încheie totul pe cale amiabilă și că următoarea zi vor avea o discuție cu privire la soluționarea situației.

Subiect închis – Toate căile de aces blocate

În jurul orei 11:00, administratorul firmei încercând să o contacteze pe doamna D.M, a observat că aceasta a blocat toate căile de comunicare, dând dovadă de rea credință și nepăsându-i de faptul că societatea nu va putea achita salariile către angajați, aceștia având copii și nefiind corect să sufere din cauza unui acționar care nu dorește să-și respecte obligațiile contractuale pentru a debloca situația.

Să fie rea credință sau teama de concubinul violent?

Să fie oare rea credință sau acesta a fost un plan bine structurat încă de la început pentru a bloca dezvoltarea companiei, aceasta fiind în plină expansiune și pentru a denigra atât imaginea companiei cât și a acționarilor, creând astfel o situație în lanț.

Salariații plătiți din propriul buzunar – Dna D.M. fiind nepăsătoare de soarta acestora

Acționarii firmei vor face toate diligențele legale pentru a debloca situația creată de către doamna D.M cu bună știință și vor duce mai departe lucrările cu ajutorul partenerilor lor, plătind salariile angajaților efectiv din buzunarul lor demonstrând astfel calitatea umană și faptul că nu întâmplător aceștia organizează campanii umanitare și sunt alături de oamenii cu care lucrează.

Articol 1

Adi Construct LTD vă urează un Crăciun fericit

Articol 2

Adi Construct LTD aduce bucurie în sufletele semenilor noștri

Articol 3

Din inima pentru inimioare alaturi de Adi Construct LTD si Selgros Ploiesti

Până la publicarea acestui articol, D.M și N. G. nu au putut fi contactați pentru a oferi un punct de vedere.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *