Ziarul care ține cu românul

Șef de poliție prins la volanul unui camion plin cu lemne – Este cercetat de fals informatic?

Potrivit surselor dl. Comisar Șef F. N. G. care se pare că este șeful Secției de Poliție nr. 1 Rm. Vâlcea, ar fi condus camionul cu masă lemnoasă de la Obștea Greblești spre diferite societăți comerciale din județ.

Ciudat este faptul că în SUMAL, ar apărea o altă persoană născută în anul 1953, gurile rele spunând că ar fi tatăl acestuia.

Ipj Vâlcea a arătat că  au fost dispuse efectuarea de verificări de către Biroul Control Intern privind stabilirea situației de fapt a comisarului de poliție surprins la volanul unui camion  (VL32MRV) încărcat cu lemne de foc.

Conducerea acestui camion de către comisarul șef de poliție ridică niște întrebări la care trebuie să răspundă atât biroului de cercetare internă, cât și alte organe competente ale statului.

Există vreun contract de muncă între dl Comisar Șef și firma transportatoare?

În primul rând, camionul aparține unei societăți comerciale, (SC FINADICOM SRL) , iar conducerea acestui camion se poate face doar cu contract de muncă.

Dacă nu există un contract de muncă, înseamnă că dl. comisar șef a lucrat ilegal, adică ,,la negru”?

Lucrând la o firmă privată, chiar și ,,la negru”, Șeful de Secție ar fi incompatibil cu funcția pe care o are în Poliția Română?

Prin urmare, ar fi evident ca dl. comisar să își piardă funcția și să fie exclus din poliție?

Legalitatea camionului?

Pe de altă parte, trebuie verificat dacă camionul are licență de transport și dacă coordonatorul de transport i-a făcut instruirea dlui. comisar șef de poliție înainte de a pleca în cursă.

Trebuie văzut dacă acesta are card emis de către ITRSC sau mergea cu ,,șaiba” falsificată sau poate mai punea și magnetul pe la cutia de viteze să nu înregistreze aparatul tahograf.

Trebuie verificate toate cursele efectuate de către dl. comisar în numele tatălui său și verificat dacă nu cumva a efectuat curse și în timpul serviciului.

Comisarul Șef lucra sub acoperire cu scopul de a stârpi mafia lemnului?

Ne mai gândim că poate dl. comisar era sub acoperire și voia să destructureze mafia lemnului începând de la Obștea Greblești, obște care potrivit surselor ar fi patronată de grupul Boromir.

Oare anul acesta cozonacii au gust de ,,rumeguș”?

 

O fi știind dl. comisar sef ceva și noi nu știm?

Se poate specula și faptul că dl. comisar în fapt își folosea funcția în raport cu colegii săi cu grad inferior pentru a efectua transporturi ilegale de material lemnos, acesta fiind cel care avea tupeul de a pleca cu camionul plin cu lemne fără documente legale.

Să fie vorba de fals informatic în condițiile în care în SUMAL ar apărea alt CNP?

Dacă pe avizul SUMAL apare alt CNP decât cel al șoferului, nu vorbim de fals informatic?

Art 325 Falsul informatic

,,Fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”. Sursa: https://lege5.ro/gratuit/gezdmnrzgi/art-325-falsul-informatic-codul-penal?

Speculațiile sunt multe, dar lucrurile se vor clarifica după ce se vor face cercetări referitoare la incompatibilitatea dlui. comisar cu funcția de polițist, faptul că lucra la negru, faptul că în declarația de avere și de interese nu a raportat că obține venituri suplimentare din alte activități, care, dacă se vor dovedi a fi ilicite, este și mai grav.

Ultima declarație pe care am găsit-o este din anul 2021

Declarația de avere pe numele F. N. G.

Nu știm, dar solicităm instituțiilor competente răspunsuri pentru informarea corectă a opiniei publice.

Primul punct de vedere al IPJ Vâlcea adresat Zilei Online și nu pe grupurile sau mailurie de presă

,,Referitor la apariția în spațiul public a unui articol în care un polițist este acuzat că transporta ilegal material lemnos, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea este abilitat să comunice următoarele:

Au fost dispuse efectuarea de verificări de către Biroul Control Intern pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”.

Al doilea punct de vedere din partea IPJ Vâlcea

,,La data de 15 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Vâlcea au oprit pentru control un tir care transporta material lemnos.

Din verificările efectuate la fața locului, împreună cu organele silvice din cadrul Ocolului Silvic Călimănești, nu au fost constatate nereguli în ceea ce privește cantitatea de material lemnos transportată.

De asemenea, nu au fost identificate dispozitive de ascundere a numărului de înmatriculare al vehiculului în cauză.

Sunt continuate verificările de către Biroul Control Intern, referitoare la aspectele prezentate pentru lămurirea acestora”.

Se va pune ,,batista pe țambal”?

Oare de ce nu se confirmă faptul de către reprezentanții IPJ că la volan era altă persoană decât cea trecută în SUMAL?

Oare în comunicatul de presă de ce nu se specifică cine a fost la volanul camionului și doar că s-au  început ,,verificările de către Biroul Control Intern, referitoare la aspectele prezentate pentru lămurirea acestora”?

De unde se încarcă masa lemnoasă

 

Pe aviz se poate observa că lemnele au fost încărcate de la Obștea Moșnenilor Greblești, din satul Greblești comuna Câineni.

Știrea inițială:

Ofițer de politie vâlcean prins la volanul unui TIR care transporta lemne pe numele tatălui său?

Video:

@ziuaonline

Comisar Șef din Vâlcea prins la volanul unui TIR cu lemne? 1. Avizul era eliberat pe numele tatălui? 2. Este vorba de fals informatic? 3. Oare #SJIPI nu știe nimic? 4. Oare cine coordonează din umbră sau nu 5. Obștea Moșnenilor Greblești? Revenim cu detalii incendiare pe www.ziuaonline.com #IPJValcea #IGPR #MafiaLemnului #StopDefrisarilor Declic Agent Green #Greblesti

♬ Acharuli Gandagana – Trap Remix Edit – Georgian Folk

 

 

Să nu uităm că trei polițiști riscă să fie dați afară din cauza unui camion cu lemne oprit tot în acea zonă.

Deranjul pare să fie mare pe raza județului Vâlcea, iar ,,afaceriștii” din industria lemnului nu mai pot fi opriți și nu din cauza incompenților.

Știrea inițială:

Ep. 3 Video – Trei politisti riscă să fie dați afară că au oprit un TIR cu lemne

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *