Ziarul care ține cu românul

Spital COVID in flacari – doi pacienti morti

In aceasta dimineata, Muinicpiul Ploiești trece cu un spital suport COVID pe lista incendiilor unde pacentii mor fara aparare.

Tragica nenorocire a avut loc la Spitalul suport COVID Movila, incendiul s-a produs într-un salon de la parterul clădirii.

Potrivit repezentatilor IGSU, incendiul s-a manifesta pe o suprafață de aproximativ 20 mp, cu degajări de fum.

Din primele informații, doua persoane sunt decedate, iar alți 20 de pacienți au fost evacuați.

Plan rosu activat la Ploiesti – Doi pacienti covid morti

Pentru gestionarea situației a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La locul evenimentului au fost mobilizate 6 autospeciale de stingere, 1 descarcerare și 20 ambulanțe SMURD, SAJ și autospeciale pentru transport victime multiple.

Incendiul care s-a manifestat intr-un salon a fost lichdat cu succes de pompieri.

S-a început transferul pacienților către Spitalul Județean Prahova

Nu doar COVID – ul face victime si incediile fac nenorociri.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *