Un nou incident rutier cu potențial grav a avut loc duminică dimineața pe Calea Cisnădiei, în apropiere de zona Backyard un șofer de ridesharing fiind acuzat.
La fața locului s-a oprit un echipaj de poliție însă, fiind vorba de o situație amiabilă și nefiind victime, se consideră tamponare.
Cu toate astea, coliziunea a fost cauzată de o manevră riscantă a unui șofer de Tesla, angajat în regim de ridesharing, care a forțat o depășire periculoasă, obligând un taxi să frâneze violent.
În urma acestei manevre, un al treilea autoturism, un Hyundai Elantra, a intrat în coliziune cu taxiul.
Secvența accidentului, relatată de șoferii implicați
„Eu sunt șoferul de pe taxi, mergeam către Backyard, iar cel cu Tesla venea către Sibiu. L-am văzut că are intenția de a depăși, părea că se răzgândește, a dat să se retragă dar până la urmă a intrat în depășire, deși nu mai avea timp să o efectueze în siguranță. Am fost nevoit să frânez brusc să evit impactul frontal cu el, iar băiatul cu Hyundai din spatele meu nu a avut timp să frâneze și a intrat în mine din spate. Mașina e daună totală”, a relatat taximetristul.
Celălalt șofer implicat, aflat la volanul unui Hyundai Elantra, confirmă versiunea:
„Salut, eu sunt băiatul cu Hyundai Elantra care a intrat în acel taxi înainte de Backyard. Din păcate, după legea din România eu sunt vinovat, deoarece se presupune că nu a fost păstrată distanța corespunzătoare. Practic, în acea situație nu am mai reușit să opresc, deoarece era foarte târziu și pe direcția Sibiu–Cisnădie circulam doar eu și taxiul. Nu mă așteptam la o frână bruscă din partea băiatului din față, care a procedat foarte bine!”
De la accident la scandal juridic
La scurt timp după producerea accidentului, un fragment audio în care șoferul Tesla comenta incidentul a fost distribuit într-un grup intern de WhatsApp al unei firme de transport alternativ.
Din fericire, înregistrarea a ajuns ulterior să fie menționată într-o postare publică pe pagina Ziua Online, iar identitatea conducătorului auto a fost asociată cu incidentul.
Reacția acestuia nu a întârziat
Șoferul Tesla, identificat ca I. R.D., a transmis o notificare oficială către redacția Ziua Online, acuzând publicarea unor „informații false și neverificate”, precum și difuzarea neautorizată a mesajelor sale private și a numărului de înmatriculare al autoturismului.
„Faceți o confuzie, este vorba de un grup intern al angajaților unei firme de transport alternativ. Potrivit legii, astfel de grupuri se consideră private. (…) Vocea este un identificator biometric și este acoperită de GDPR”, se arată în mesajul transmis. Iordache amenință cu acțiuni legale pentru defăimare, încălcarea confidențialității și prelucrarea ilegală a datelor cu caracter personal.
Răspuns la notificarea șoferului de ridesharing:
1. Libertatea presei și interesul public prevalează asupra interesului privat
Potrivit art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 30 din Constituția României, presa are dreptul să informeze publicul în legătură cu fapte de interes general, inclusiv comportamente rutiere riscante, mai ales când implică șoferi profesioniști care prestează servicii de transport persoane.
📌 CJUE, Hotărârea Satakunnan Markkinapörssi Oy și Satamedia Oy (C-73/07) precizează că interesul public justifică prelucrarea datelor cu caracter personal, inclusiv identificatori (voce, număr de înmatriculare), în context jurnalistic.
2. GDPR NU interzice prelucrarea datelor în scop jurnalistic
Conform art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), statele membre trebuie să concilieze dreptul la protecția datelor cu dreptul la libertatea de exprimare și libertatea mass-mediei:
„Pentru activități jurnalistice, statele membre pot deroga de la unele prevederi ale GDPR, inclusiv art. 6 (legalitatea prelucrării) și art. 9 (prelucrarea categoriilor speciale de date), în măsura în care acestea sunt necesare pentru a asigura libertatea de exprimare și de informare.”
În România, acest lucru este reglementat prin Legea 190/2018, art. 7 alin. (2) care prevede clar că:
Prelucrarea datelor personale în scop jurnalistic este legală în măsura în care respectă principiile deontologice ale profesiei și se realizează în interes public.
3. Vocea și numărul de înmatriculare pot fi publicate în condițiile în care:
-
Există un interes public major (accident rutier provocat de comportament riscant);
-
Persoana vizată este implicată într-un incident cu impact asupra siguranței rutiere;
-
Identificarea este necesară pentru responsabilizare publică, mai ales dacă autorul se sustrage asumării răspunderii;
-
Redacția nu a prezentat elemente false, ci a oferit context și a publicat inclusiv declarațiile celor implicați.
4. Referitor la acuzațiile de defăimare și calomnie (art. 206 Cod Penal):
Articolul a prezentat declarațiile altor participanți la trafic, nu afirmații ale redacției. Termeni precum „manevră riscantă” sau „comportament periculos” sunt evaluări jurnalistice rezonabile bazate pe relatările martorilor, care beneficiază de protecția libertății editoriale.
Așa cum a stabilit și jurisprudența CEDO:
„Jurnaliștii trebuie să aibă libertatea de a exagera sau chiar de a provoca, atât timp cât nu depășesc limitele bunei-credințe.” – Handyside v. UK
5. Despre mesajele vocale distribuite dintr-un grup intern
Faptul că mesajul a fost trimis într-un grup WhatsApp cu angajați ai unei platforme de ridesharing nu garantează caracterul privat absolut. În măsura în care acel mesaj circulă în medii multiple și este transmis mai departe de participanți, nu mai este protejat în mod automat ca „corespondență privată” (conform art. 302 Cod Penal). În plus, nu redacția a obținut înregistrarea, ci a primit-o ulterior de la o sursă jurnalistică.
6. Concluzie
În concluzie, respingem acuzațiile formulate în notificarea dvs. și vă informăm că:
-
Redacția nu va șterge materialul, întrucât este de interes public;
-
Vom continua să respectăm toate normele legale privind protecția datelor;
-
Vom publica acest drept la replică, cu toate elementele furnizate de dumneavoastră, în cadrul unei actualizări corecte și transparente.
În cazul în care veți decide să inițiați acțiuni legale, redacția Ziua Online își rezervă dreptul de a prezenta în instanță toate probele privind veridicitatea și interesul public al materialului, precum și caracterul jurnalistic al prelucrărilor efectuate.
Jurnalistul Durbaca Dragoș își rezervă dreptul de a publica orice informație de interes public, cu respectarea legislației în vigoare.
În cazul de față, accidentul și comportamentul în trafic al unui șofer de ridesharing reprezintă un subiect de interes pentru siguranța rutieră, iar pozițiile tuturor celor implicați au fost prezentate echidistant.
Video cu vocea șoferului de ridesharing :
https://www.facebook.com/share/v/19sgTY7iPy/
ZIUA ONLINE PRESA CARE NU CERE VOIE
- Nu suntem ai nimănui și NU suntem plătiți de partide;
- Suntem aici pentru că tăcerea ucide;
- Și dacă voi nu întrebați, întrebăm noi.
Contactați-ne cu încredere
*Nu mă tem! Nu ma opresc! Nu mă vând!
*Suntem bastionul celor care nu au voie să vorbească!
*Spune, trimite, dovedește – Noi scriem!
*Scriu pentru cei care nu pot, pentru cei abuzați și pentru adevăr!
*ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
ZIUA ONLINE Jurnalismul care face diferența
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!