Ziarul care ține cu românul

Video – La sibiu dreptatea se face până la crimă – Ucis cu o rangă fără milă

O crimă orobilă a zguduit comuniatea sibiană după ce un bărbat a fost ucis în fața unui bloc din zona IPAS Sibiu.

Pe surse, bărbatul ucis, ar fi fost cunoscut ca o persoană agresivă agrsând oameni de câte ori avea ocazia.

La data de 05.08.2023, în jurul orei 22,00, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar fi decedată și ar prezenta leziuni în zona capului, în fața unui imobil din municipiul Sibiu.

Tânăr de 23 de ani ucis

La fața locului s-au deplasat polițiști de investigații criminale, criminaliști, precum și medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, constatându-se că este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Sibiu.

Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, iar din primele investigații efectuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, a fost identificat și prins un bărbat în vârstă de 56 de ani, din mun. Sibiu, bănuit că ar fi comis fapta pe fondul unui conflict spontan cu victima.

Față de acest bărbat, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore.

Tânîrul Ucis transportat la SML Sibiu

Trupul tânărului decedat a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei.

Cercetările în acest caz continuă în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor comiterii faptei.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

La fața locului, SAJ Sibiu a intervenit la incident, observând un bărbat căzut în fata blocului.

Acesta se afla în stop cardio-respirator.

Echipajul SAJ a inițiat manevrele de resuscitare iar în scurt timp au sosit și echipaje de la ISU, continuând resuscitarea împreună.

Din păcate tânărul de 23 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, el fiind declarat decedat.

Ulterior ,echipajul SAJ a transportat la spital un alt bărbat ,de 56 de ani care a fost agresat în același caz,el prezentând un traumatism facial și de membru inferior.

Un alt bărbat, în vârstă de aproximativ 55 de ani, a primit asistență medicală de la echipajele SMURD, având un traumatism cranio-cerebral, dar a refuzat transportul la spital.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *