44 de metri cubi de cherestea fără acte de proveniență, descoperiți în Portul Constanța Sud

cherestea fără documente de proveniență

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Portuară Cargoscan, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere București, au identificat, la rampa de verificare a mărfurilor aparținând unei societăți comerciale din Portul Constanța Sud, un ansamblu auto încărcat cu material lemnos, care efectuase un transport pe ruta Harghita – Port Constanța Sud.

În urma verificărilor efectuate asupra ansamblului de vehicule format din cap tractor și remorcă s-a constatat faptul că transportul, constând în 44 de metri cubi de cherestea de molid, nu deținea documente legale de proveniență pentru marfă.

Transportul a fost efectuat pentru o persoană juridică din județul Harghita.

Materialul lemnos, în valoare de referință de aproximativ 32.000 de lei, a fost indisponibilizat de către reprezentanții Gărzii Forestiere București.

Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de transportul, cu orice mijloace de transport, al materialelor lemnoase neînsoțite de avizul de însoțire a materialelor lemnoase sau fără proveniență legală, faptă prevăzută de Codul Silvic.

 

📢 ZIUA ONLINE – Presa care nu cere voie

💪 Nu mă tem! Nu mă opresc! Nu mă vând!
✊ Ziua Online este bastionul celor care nu au voie să vorbească!
🖊 Scriu pentru cei abuzați și pentru adevăr.

📩 Ai imagini sau informații care pot deveni o știre?
Trimite-ne un mesaj: 0742.566.653 (WhatsApp, Signal, Telegram)

🌐 ziuaonline.com – Anchete jurnalistice
📌 Facebook Pagina: facebook.com/ziuaonlinesb
📌 Grup: facebook.com/groups/918635891535002/

✍ Material realizat și asumat de Jurnalist Durbaca Dragoș.

ZIUA ONLINE – Prezentă la datorie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice