Ziarul care ține cu românul

3 bărbați din Târgu-Mureş arestaţi preventiv pentru furt calificat

ARESTAŢI PREVENTIV PENTRU FURT CALIFICAT

 

     Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Mureş au reţinut pentru 24 de ore, la data de 14 februarie a.c., trei bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cei în cauză au fost arestaţi preventiv, pentru 30 de zile.

 

La data de 14 februarie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş, cu sprijinul celor de ordine publică, au prins în flagrant delict, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 36 de ani, din Târgu Mureş şi Sângeorgiu de Mureş, bănuiţi de comiterea unui furt dintr-o societate comercială, de pe raza municipiului.

În fapt, din cercetări a reieşit că în noaptea de 14 februarie a.c., cei în cauză ar fi pătruns, prin efracţie, în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Târgu-Mureş, de unde ar fi sustras zece telefoane mobile, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei, care a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.

În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti, a rezultat faptul că la data de 09 februarie a.c., unul dintre bărbaţi, ar fi pătruns prin efracţie, într-un autoturism parcat pe raza municipiului Târgu Mureş, de unde ar fi sustras scule electrice, în valoare de aproximativ 5000 de lei.

În baza probatoriului administrat, la data de 14 februarie a.c., faţă de cei trei bărbaţi, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, la data de 15 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au pus în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele bărbaţilor în cauză.

Aceştia sunt bănuiţi că la data de 12 februarie a.c., pe timp de noapte, ar fi pătruns, tot prin efracţie, în incinta altei societăţi comerciale din Târgu Mureş, de unde ar fi sustras peste 900 de pachete de ţigări.

În urma descinderilor, poliţiştii au identificat şi ridicat bunurile sustrase, prejudiciul, în valoare de aproximativ 17.000 de lei, fiind recuperat integral şi predat persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, sub coordonarea unităţii de Parchet competente.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *