7 ani de la înființarea Pieței Transilvania, proiect al Sibiului

La 1 septembrie, Piața Transilvania a împlinit 7 ani de la înființare, timp în care a funcționat în fiecare sâmbătă. Aceasta funcționează între orele 8 – 14, cu foarte mici excepții când a fost suspendată pentru organizarea unor competiții în Sala Transilvania.

Producătorii locali au purtat piese vestimentare din costumul popular, și-au amenajat standurile cât mai dichisit, și s-au bucurat de prezența oficialităților județene.

Muzica și jocul, aduse de ”Călușerii” din Rășinari și de ”Purtata Avrigului” au însuflețit atmosfera din piață.  Prezența doamnelor de la Șezătoarea din Avrig și a elevilor de la Școala din Arpașu de Jos cu produse artizanale sau cu produse din cămara bunicii au fost pata de culoare și de gust a acestei sărbători. Gustul a fost completat cu must proaspăt stors din teascul adus tocmai de la Râu Sadului, de către Ciprian Minea.

”Ne bucură să vedem că un proiect al Consiliului Județean Sibiu, pe care l-am susținut în 2012 alături de colegii mei consilieri județeni și pe care am continuat să îl susțin când am ajuns președinta Consiliului Județean, a dat roade. Trăim o satisfacție să vedem saltul făcut de piață: dacă în 2012 erau 50 de producători, după 7 ani avem 180. Piața Transilvania a ajutat micii producători locali să își poată comercializa produsele și să se dezvolte. Sibienii au îmbrățișat acest proiect, dovadă fidelitatea lor față de produsele din această piață. Pentru foarte mulți sibieni, sâmbăta dimineața drumurile duc la Piața Transilvania, ceea ce denotă calitatea produselor. Îndemn sibienii să dea dovadă de patriotism local în privința alegerii produselor agro alimentare de la producătorii autentici.

Anul acesta, Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 ne-a dat ocazia să putem promova o parte din producătorii pieței Transilvania la diferite evenimente gastronomice, un scop al acestui program fiind susținerea producătorilor locali, a declarat  președintei Daniela Cîmpean, cu ocazia aniversării a 7 ani de la înființarea Pieței Transilvania.

În perioada 2012 – 2019, Consiliul Județean Sibiu a alocat aproape 800.000 lei pentru Piața Transilvania. Aceste sume au fost folosite pentru dotarea pieței și pentru funcționarea acesteia.

Pentru buna funcţionare a pieţei, Consiliul Judeţean Sibiu a achiziţionat prin Serviciul Public Sala Transilvania dotările necesare: mese, umbrele, scaune şi vitrine frigorifice. Piaţa beneficiază de un birou pentru medicul veterinar de zonă, dotat cu un frigider unde sunt depozitate probele ridicate pentru analize. De asemenea, pentru verificarea cantităţilor, cumpărătorii au la dispoziţie un cântar de control aflat în holul Sălii Transilvania.

Piaţa Transilvania este structurată în mai multe sectoare:

  • lapte şi produse lactate
  • carne şi preparate din carne
  • păstrăv proaspăt
  • ouă de găină şi de prepeliţă
  • miere şi produse apicole
  • pâine şi produse de patiserie;
  • legume, fructe, conserve şi sucuri naturale
  • flori şi aranjamente florale
  • uleiuri
  • plante din flora spontană
  • obiecte meşteşugăreşti

 

Producătorii provin din toate zonele județului Sibiu, precum și din judeţele limitrofe Alba, Vâlcea, Brașov, dar și Hunedoara, Bistrița, Olt și Gorj.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *