Ziarul care ține cu românul

Accident rutier mortal – Tânăr de 18 ani ucis chiar de prietenul său beat

Ora 04,00. Pe str. Principala din satul Copșa Mare, comuna Biertan, un localnic, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism și, pe fondul vitezei neadaptate și al conducerii sub influența alcoolului, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune laterală cu un stâlp de susținere a rețelei electrice aflat pe partea stângă a sensului de mers.

Și-a ucis prietenul

In urma impactului, pasagerul dreapta față în vârstă de 18 ani, a decedat, iar pasagerul stânga spate, 20 de ani, a fost ranit si transportat la spital constient. Toți ocupanții din autoturism erau localnici.

Beat la volan

Șoferul nu a suferit vătamări corporale, în schimb prezintă o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În prezent, se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

De asemenea, se întocmesc actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului.

La fața locului ISU Sibiu a intervenit, cu o ambulanță SMURD și o autospecială pentru descarcerare, urmare a producerii accidentului

La fața locului, pompierii au găsit un băiat, în vârstă de 18 ani, decedat, care a necesitat intervenția pentru descarcerare.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui băiat, în vârstă de 20 de ani, transportându-l la Centrul de Primiri

Urgențe Mediaș, conștient, cu traumatism cranio-cerebral și escoriații.
Cel de-al treilea băiat implicat în accident nu a necesitat intervenția pompierilor.

https://ziuaonline.com/detectiv

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *