Ziarul care ține cu românul

Acțiune a poliției române pentru protejarea pădurilor

Începând de astăzi, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol desfășoară, timp de 5 zile, o acțiune, pe raza județului Mureș, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier național.

De asemenea, polițiștii verifică și respectarea dispozițiilor legale de agenții economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.

Acțiunea, ce are loc în perioada 23 – 27 septembrie 2019, vizează verificarea a 3 ocoale silvice, precum și verificarea activităților desfășurate de 5 agenți economici.

La acțiune participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Mureș, Suceava, Neamț, Cluj, Alba, Covasna, Vrancea și Brașov.

De asemenea, se acționează în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor – gărzile forestiere din Cluj, Focșani, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava și Timișoara.

Acțiunea beneficiază de suportul Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *