Ziarul care ține cu românul

Acțiunea polițiștilor de pe raza Județului Cluj

În perioada 7 – 9 septembrie a.c., poliţiştii Compartimentului Rutier Gherla au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor de circulație, în special a celor produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză, dar şi pentru prevenirea şi combaterea conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise.

Abaterile conducătorilor auto au impus aplicarea a 43 de sancţiuni contravenţionale, 31 dintre acestea pentru depăşirea limitei legale de viteză, celelalte 12 pentru diferite alte abateri de la prevederile Codului rutier.

În 13 cazuri a fost dispusă măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată, pentru depăşirea vitezei, conducerea sub influenţa alcoolului și alte încălcări ale legislaţiei rutiere.

Activităţile vor fi continuate şi pe viitor în vederea reducerii riscului rutier, precum și pentru impunerea unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic.

 

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR SECŢIEI 7 POLIŢIE  RURALĂ GHERLA

În perioada 7 – 8 septembrie a.c., poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla au acţionat pentru reducerea riscului rutier şi pentru impunerea unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la trafic.

Activităţile desfăşurate au condus la legitimarea a 63 de persoane şi controlarea a 53 de vehicule.

Abaterile constatate au condus la aplicarea a 18 sancţiuni contravenţionale, 5 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 10 pentru încălcări ale legislaţiei rutiere (4 aplicate pietonilor), iar alte 3 pentru diferite alte încălcări ale legislaţiei în vigoare.

A fost reţinut 1 permis de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată, măsură dispusă ca urmare a efectuării manevrei de depăşire în mod nepermis.

 

ARESTAT PENTRU TÂLHĂRIE ȘI LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL

La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 12.00,  un tânăr de 18 ani, din comuna Baciu, judeţul Cluj, a sesizat faptul că a fost victima unei tâlhării.

Conform verificărilor efectuate, la data menționată, în jurul orei 06:00, acesta ar fi fost deposedat prin violență de circa 280 de lei și alte bunuri de către un necunoscut care ar fi pătruns în locuința acestuia. Ulterior, acesta ar fi fost încuiat în locuință de către necunoscut.

Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost estimat de partea vătămată la suma de 600 de lei.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reuşit identificarea celui bănuit de comiterea faptei, stabilind că este vorba despre un bărbat de 26 de ani, din municipiul Giurgiu, judeţul Giurgiu.

În urma activităţilor desfăşurate în colaborare cu poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj şi Braşov, bărbatul a fost depistat în trenul care circula pe ruta Cluj-Napoca – Bucureşti Nord, asupra acestuia fiind găsite bunurile reclamate ca fiind sustrase.

Faţă de bărbat a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Ulterior, la data de 8 septembrie a.c., magistraţii au emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal.

 

MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI PUS ÎN APLICARE

La data de 6 septembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au identificat un bărbat de 41 de ani, din orașul Călan, județul Hunedoara, pe numele căruia magistraţii Judecătoriei Hunedoara au emis un mandat de executare la pedeapsa închisorii pentru o perioadă de 2 ani și 9 luni, acesta fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiuni la regimul rutier.

 

REȚINUT PENTRU FURT DIN BISERICĂ

La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 22.00,  în urma unei sesizări telefonice, polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au identificat și depistat un bărbat de 27 de ani, din comuna Laslea, județul Sibiu, în incinta unei biserici din municipiul Cluj-Napoca.

Asupra bărbatului au fost găsiți peste 2.000 de lei, bani care ar fi fost sustrași din cutiile pentru donații, cutii care prezentau urme de forțare.

Față de bărbat, polițiștii au dispus măsura rețtinerii pentru 24 de ore. La expirarea acesteia, cel în cauză va fi prezentat în fața magistraților în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 

REȚINUT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 20.20, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 55 de ani, din Cluj-Napoca, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Florești, din municipiul Cluj-Napoca, deși se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație alcoolică de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de bărbat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. La expirarea acestia, cel în cauză va fi prezentat în fața magistraților în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 

INFRACȚIUNI RUTIERE CONSTATATE DE POLIȚIȘTI

 La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca, cu sprijinul polițiștilor Biroului Rutier Cluj-Napoca, au depistat pe strada Cetății un conducător auto în vârstă de 23 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în privința căruia există suspiciuni că ar fi consumat substanțe psihoactive.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 12.20, polițiștii Compartimentului Rutier Câmpia Turzii au depistat un bărbat de 29 de ani, din comuna Viișoara, județul Cluj, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Băii, din municipiul Câmpia Turzii, având dreptul de a conduce suspendat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 1.23, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat un bărbat de 27 de ani, din municipiul Toplița, județul Harghita, în timp ce conducea un autoturism pe strada Florilor, din localitatea Florești, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație alcoolică de peste 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Cogito ergo sum!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *