Ziarul care ține cu românul

Acțiuni ale polițiștilor din județul Vâlcea-bătrânel de 60 de ani prins băut la volan

 

DOSARE PENALE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

Au pus în pericol siguranța traficului rutier.

 

În seara zilei de 03 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au oprit pentru control, pe raza municipiului, o autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de ani, din comuna Bujoreni.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei, iar pe numele lui a fost întocmit un dosar penal.

În aceeași seară polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au mai identificat încă un conducător auto, respectiv un bărbat de 60 de ani, din municipiu, care în urma testării cu aparatul etilotest i-a rezultat o alcoolemiei de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice, iar pe numele lui a fost întocmit un dosar penal.

La data de 05 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiu.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemiei de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei, iar pe numele lui a fost întocmit un dosar penal.

TRANSPORTURI ILEGALE DE SUINE

 

În ziua de, 04 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Măciuca au oprit pentru control, pe raza comunei Fârtățești, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Mateești.

În urma controlului efectuat autoturismului, polițiștii au descoperit 4 suine mici pentru care bărbatul nu deținea documente de proveniență sau de transport.

La fața locului s-au prezentat și specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor care au procedat la eutanasierea și îngroparea suinelor, iar bărbatul a fost sancționat contravențional.

În noaptea de 04/05 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Brezoi au oprit pentru control, pe raza orașului, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din județul Argeș.

În urma controlului efectuat autoturismului polițiștii au descoperit că acesta transporta două suine de aproximativ 60 de kg, pentru care nu deținea documente de proveniență și de transport.

La fața locului s-au prezentat și specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor care au procedat la eutanasierea și îngroparea suinelor, iar tânărul a fost sancționat contravențional.

 

A FUGIT DE POLIȚIȘTI ȘI A PROVOCAT UN EVENIMENT RUTIER

 

În noaptea de, 05 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești, în timp ce se aflau pe raza comunei Glăvile, au efectua semnalul regulamentar de oprire unui autoturism de teren, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a demarat în trombă.

Polițiștii au plecat imediat în urmărirea acestuia, iar după aproximativ 2 km, într-o curbă periculoasă la dreapta, conducătorul autoturismului de teren a pierdut controlul părăsind partea carosabilă.

Conducătorul autoturismului, respectiv un bărbat de 32 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemiei de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, iar pe numele lui a fost întocmit un dosar penal.

 

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *