Ziarul care ține cu românul

Acțiuni ale polițiștilor brașoveni- șancțiuni de peste 4000lei la nivel rutier

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea siguranței rutiere

 

  • Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 14.30, cadrele de poliție au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 25 ani din loc. Sâmbăta de Sus, jud. Brașov, care conducea un autovehicul pe DJ104A pe raza localității Sâmbăta de Sus.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de siguranță publică

 

  • La data de 15 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Secțiile 1-5 Poliție Brașov, Biroului de Investigații Criminale Brașov, Biroului Rutier, Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov pe linia prevenirii faptelor cu violență, respectării legislației la regimul rutier și pe linia combaterii activităților comerciale ilicite.

În cadrul acțiunii au fost controlate 15 societăți comerciale ce își desfășoară activitatea în domeniul alimentației publice și bar, amplasate pe raza municipiului Brașov,pe linia respectării prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și  OUG 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Totodată, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sume în valoare de 1500 lei și au fost invitați la sediu pentru efectuarea de  verificări în evidențele contabile 2 administratori ai societăților comerciale.

De asemenea, au fost legitimate 246 de persoane, iar pe linie rutieră au fost verificate 60 de autovehicule și au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care 20 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 4000 lei.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *