Acțiuni ale polițiștilor din Brașov

La data de 22 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, în vârstă de 27 ani.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în timp ce se deplasau către locuința de reședință din mun. Brașov.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză, totodată, s-a dispus măsura evacuării temporare a acestuia din locuință și păstrarea unei distanțe de minimum 200 de metri față de persoana vătămată și membrii familiei acesteia.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea siguranței rutiere

 

La data de 22 septembrie c., în jurul orei 22.15, pe DN1, în localitatea Dridif, jud. Brașov, polițiști din cadrul Biroului Rutier Făgăraș au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 31 ani, din localitatea Voila, județul Brașov, care a condus un autoturism din direcția Sibiu spre Brașov.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.82 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

La data de 22 septembrie c., în jurul orei 21.00, pe DN1, pe str. 1 Mai, din Stațiunea Râșnov, jud. Brașov, în urma unei acțiuni pe linie de circulație rutieră, lucrători din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 41 ani care a condus un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.84 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de siguranță publică

 

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”furt” și „lovirea sau alte violențe”.

În fapt, la data de 22 septembrie a.c., în jurul orelor 14.30, un agent de securitate care își desfășura activitatea în cadrul unei societăți comerciale, amplasată pe raza municipiului Făgăraș, a procedat la verificarea bagajelor a doi clienți, un bărbat, în vârstă de 42 ani și o femeie, în vârstă de  46 ani, după ce aceștia au trecut de linia caselor de marcat, constatând faptul că dețin produse pentru care nu au putut prezenta bon fiscal.

La un moment dat, bărbatul de 42 ani, ar fi adoptat un comportament recalcitrant și l-ar fi agresat fizic pe agentul de pază, lovindu-l cu pumnul în zona feței.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *